În plus, potrivit presei locale, tânărul are în derulare și alte investiții imobiliare de milioane de euro în două complexe rezidențiale, chiar în orașul Râmnicu Vâlcea. Doar că, singurele sale venituri declarate oficial sunt cele de consilier parlamentar, în valoare de 900 Euro. Ceea ce ridică semne de întrebare în privința sursei banilor pe care îi investește.
Construcția viitorului hotel a început deja. Conform autorizației de construcție emise de Primăria Călimănești anul trecut, hotelul se va numi Calli, va avea 7 etaje, 112 camere pentru cazare și va fi dotat cu spa, piscine și restaurant.
Pe panoul din fața investiției scrie cine este beneficiarul autorizației de construcție: Riv Estate SRL din Râmnicu Vâlcea. Compania, înființată doar de patru ani, este la prima investiție de anvergură. Firma este deținută de o serie de alte companii: Continental Properties SRL cu 75% din acțiuni și Eryoncim SRL.
Prima din cele două companii este deținută în proporții egale de Vlad Gutău, fiul edilului Mircia Gutău, Nicolae Smărăndoiu și Constantin Dumitrescu. Smărăndoiu este un apropiat al lui Vlad Gutău, iar Dumitrescu este unul din cei mai mari constructori din Râmnicu Vâlcea. Continental Properties SRL a declarat anul trecut un profit net de peste 5 milioane de lei, și o cifră de afaceri de aproape 20 de milioane de lei.
Cea de-a doua companie este deținută de Constantin Alexandru Bușcă și de Oana Mihaela Bușcă, cei doi copii ai omului de afaceri Sorin Bușcă, cel care deține societatea care construiește hotelul. Bușcă junior este un dezvoltator imobiliar tot din Râmnicu Vâlcea și proprietarul unei alte companii de construcții din zonă. În plus, terenul pe care a fost construită casa lui Vlad Gutău, i-a aparținut afaceristului Sorin Bușcă.
Potrivit presei locale, Sorin Bușcă a fost principalul susținător al viceprimarului din Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu, la alegerile locale din anul 2020.
De altfel, în martie 2021, Virgil Pîrvulescu era persoana care i-a susținut omului de afaceri un proiectul pentru construirea unui bloc din Râmnicu Vâlcea. Acesta nu a fost votat, însă, de majoritatea Consiliului local. Între timp, între Virgil Pîrvulescu și Sorin Bușcă s-a produs o ruptură, omul de afaceri începând o serie de raporturi juridice cu familia Gutău.
Compania lui Vlad Gutău are termen până în august 2025 să termine hotelul din Călimănești al cărei valoare declarată este de 7,7 milioane de lei, adică 1,5 milioane de euro. Însă, potrivit unor surse din piața imobiliară, citate de jurnaliștii de la newsweek, valoarea reală a investiției în noul hotel ar fi între 15 și 20 de milioane de Euro.
Întrebat despre investiția în care este implicat fiul său, edilul Mircia Gutău a transmis că tânprul nu-l informează în privința proiectelor sale. El a subliniat și că nu are nicio legătură cu autorizația de construire a hotelului, întrucât acesta se află pe teritoriul altei localități, nu al celei pe care îl conduce.
MAI MULT REALITATEA