Thursday, March 20, 2025

Primul medicament pentru regenerarea DINȚILOR a intrat în faza testelor pe oameni

Testat pe animale, medicamentul dezactivează o proteină care inhibă creșterea dinților, declanșând creșterea osoasă și formarea de noi dinți. Cercetătorii nu sunt foarte siguri că tratamentul va avea același efect asupra oamenilor, având în vedere faptul că în cazul rozătoarelor creșterea dinților e mai puțin inhibată, dar tocmai acesta este obiectul noii etape, care va demara în septembrie.Primii subiecți selectați vor fi adulți fără molari, apoi copii cu deficiențe dentare congenitale și vârstnici care au pierdut dinții permanenți din cauza unor factori de mediu. Testele de până acum au arătat rezultate promițătoare, cu efecte secundare minime, potrivit Uniland.

 

Totuși, până la testele faza pe subiecți umani din toamnă, oamenii de știință niponi vor mai experimenta tratamentul pe câini și porci.Vestea bună este că medicamentul va fi disponibil pentru uz public, cel mai probabil, până în 2030.

MAI MULT REALITATEA

Criza locuințelor din Europa se agravează: Familiile cheltuiesc mai mult de 40% din venituri pentru chirie

Potrivit datelor de la Eurostat, criza imobiliară din Europa se înrăutățește, prețurile pentru cumpărarea de locuințe pentru închiriere fiind în creștere în orașe precum...

Recomandăm și ...

Pe Profit Insider: Schimbare pregătită la impozit pe venit

Schimbare pregătită la impozit pe venit . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate...

Ucraina – Şefii militari din aproximativ 30 de ţări se reunesc în Marea Britanie

Şefii de stat major din aproximativ 30 de ţări pregătiţi să contribuie cu garanţii de securitate pentru Ucraina se întâlnesc joi în Marea Britanie...

CEO-ul Nvidia: impactul tarifelor nu va fi semnificativ pe termen scurt

Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a minimizat impactul negativ al tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump, afirmând că acestea nu vor cauza daune...

ULTIMA ORĂ