Averea fabuloasă a lui Păun, apărătorul ursului. Mii de euro pe lună și VILĂ la Viena

spot_img

În timp ce oamenii sunt atacați frecvent de animalele sălbatice, acesta din urmă militează din birou pentru drepturile urșilor, iar veniturile i-au crescut simțitor în ultimii ani. Gabriel Păun a fost contactat de jurnaliștii Realitatea PLUS, însă până acum nu a răspuns pentru a oferi un punct de vedere. 

ONG-ul pe care îl conduce militează pentru păstrarea numărului de urși, deși chiar autoritățile recunosc că numărul lor e mult prea mare. Veniturile lunare ale lui Gabriel Păun, au crescut de la 290 la 12.000 Euro în ultimii 10 ani, scriu jurnaliștii.

Potrivit jurnaliștilor, conform unor documente fiscale, în octombrie 2023, Gabriel Păun a încasat de la Asociația Agent Green un venit brut salarial de 29.500 lei. Primul salariu al lui Păun la Agent Green a fost de aproape 25 de ori mai mic decât salariul încasat în octombrie 2023.Gabriel Păun mai are un apartament de 96 de metri pătrați în București cu o curte de 300 de metri pătrați și o casă pe care a declarat că o deține în apropierea orașului Viena, a cărei valoare fusese estimată la un milion de euro, scriu jurnaliștii.Gabriel Păun a fost pentru un an consilier onorific al premierului României, Florin Cîțu și al lui Nicolae Ciucă pe probleme legate de mediu.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ...

Ce se întâmplă dacă-ți cântă cucuveaua? Originile superstiției au fost explicate de știință, iar concluziile sunt surprinzătoare

Într-o încercare de a sublinia diferența între știință și pseudoștiință, biologul și exploratorul Alexandru N. Stermin a explicat și acele aspecte care au generat prostul renume al  cucuvelei sau bufniței.Sunt oameni care cred că bufnițele știu când moare cineva, iar cântecul lor în apropierea...

Cândva îl vedea pe Trump ”Hitler al Americii”, acum e coechipierul lui în cursa pentru Casa Albă. Metamorfoza lui J. D Vance

Cândva îl vedea pe Trump ”Hitler al Americii”, acum e coechipierul lui în cursa pentru Casa Albă. Metamorfoza lui J. D Vance

ULTIMA ORĂ