Pregătirea piloților ucraineni pentru avioanele F-16, deminarea din Marea Neagră, prinse într-un acord bilateral al României cu Ucraina

spot_img

Ucraina și România au semnat joi un acord de securitate pe 10 ani, iar acesta prevede, printre altele, pregătirea piloților ucraineni pentru avioanele F-16, deminarea Mării Negre, precum și mecanism de consultare în situații de urgență.

Acordul aduce la 23 numărul total de acorduri bilaterale pe termen lung semnate de Kiev cu parteneri precum Marea Britanie, Germania, Franța și SUA, la 23. Documentele au un cadru similar, însă sunt diferite, subliniază Reuters.

„O caracteristică specială a acestui acord sunt punctele specifice de cooperare pentru consolidarea securității în regiunea Mării Negre”, se arată într-un comunicat al Ucrainei.

Ce conține acordul semnat de România și Ucraina

România va ajuta la deminarea în Marea Neagră, a adăugat acesta. Acordul prevede, de asemenea, contribuția României la pregătirea piloților ucraineni pentru avioanele F-16.

Acordul este menit să promoveze Declarația comună a G7 de sprijin pentru Ucraina, când membrii au decis să își continue cooperarea pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii Rusiei până la victoria Kievului. 

România se angajează  să ofere sprijin Ucrainei pentru a se autoapăra, dar și pentru a se redresa și penrtu a promova tragerea la răspundere a Rusiei, precum și să sprijine avansarea către aderarea țării invadate la UE și NATO. 

De asemenea, acordul vizează un mecanism de consultare în situații de urgență, iar România afirmă că, în limitele mijloacelor și capacităților sale, precum și în conformitate cu dreptul și procedurile internaționale și ale Uniunii Europene, va oferi Ucrainei asistență rapidă.

Vezi punctele întregului acord pe presidency.ro.

MAI MULT HOTNEWS

Recomandăm și ...

Israel și Hezbollah în pragul războiului. Șeful grupării amenință cu noi bombardamente în interiorul teritoriului israelian

Hassan Nasrallah, șeful Hezbollah, a avertizat, miercuri, că luptătorii grupării sale vor bombarda noi localităţi din Israel dacă acesta „continuă să vizeze civili”. Amenințarea acestuia vine după moartea a cinci sirieni, între care trei copii, în urma unor lovituri israeliene în sudul Libanului.

Peste 20 de arme, inclusiv mitraliere și muniția aferentă, găsite în casa unui profesor din Tulcea

Un adevărat arsenal, format din 21 de arme și 779 de bucăți de muniție, a fost găsit, marți, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Tulcea în casa unui fost profesor, în vârstă de 70 de ani,

Șoșoacă nu se dezminte: a lăudat Rusia în primul discurs din Parlamentul European VIDEO

Eurodeputata SOS Diana Șoșoacă a spus, în primul discurs din Parlamentul European, că Federația Rusă este singura care își dorește pacea în războiul din Ucraina.

ULTIMA ORĂ