Primele măsuri luate de autorități după ce tânăra de 19 ani a fost ucisă de urs în Bucegi

spot_img

Compania de stat Romsilva a anunţat că va creşte măsurilor de monitorizare a urşilor, în special în zonele turistice şi a menţionat că vor fi montate panouri de avertizare referitoare la prezenţa animalelor sălbatice şi că vor fi instalate camere de monitorizare în zonele de risc, conform News.ro. Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Regia Națională a Pădurilor, unde trăiesc urși, sunt de trei ori mai multe exemplare decât ar fi optim.

Romsilva a transmis că directorul general al instituţiei, Dan Sîiulescu, a dispus, joi, intensificarea măsurilor de monitorizare a populaţiei de urs în fondurile cinegetice pe care regia le gestionează, în special în zonele turistice cu risc.

„Măsurile au fost adoptate în urma creşterii populaţiei de urs, a schimbării comportamentului acestei specii şi a interacţiunii tot mai dese cu oamenii. Astfel, vor fi identificate şi monitorizate cu atenţie traseele turistice cele mai expuse interacţiunii dintre om şi urs, vor fi amplasate panouri de avertizare referitoare la prezenţa urşilor, pe aceste trasee turistice care se suprapun cu fondul forestier de stat administrat de Romsilva, dar şi recomandări pentru prevenirea şi evitarea situaţiilor periculoase. De asemenea, vor fi instalate pe aceste trasee turistice, în zonele de risc, camere de monitorizare a faunei cu transmiterea instantanee a imaginilor, pentru identificarea în timp real a prezenţei urşilor în zonele traseelor amenajate, frecventate de către turişti”, a transmis Romsilva.

Reprezentanţii regiei au precizat că pădurarii de vânătoare din fondurile cinegetice gestionate de Romsilva, după analiza acestor imagini, vor comunica în regim de urgenţă autorităţilor competente potenţialele situaţii de risc apărute.

Măsura vine după ce o tânăra de 19 ani a murit marți pe Jepii Mici din masivul Bucegi după ce a fost atacată de urs.

Ea a suferit numeroase leziuni externe şi interne, provocate atât de atacul animalului, cât şi de căderea de la înălţime, arată rezultatul examenului medico-legal.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva gestionează 241 de fonduri cinegetice, circa 11% din totalul fondurilor cinegetice la nivel național.

Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Romsilva, în care se regăsesc populații de urs, au fost evaluate anul trecut circa 2.700 de exemplare, efectivul optim fiind de 948 de exemplare de urs, adică de aproape trei ori mai mult decât optimul.

Sursă foto: Dreamstime.com

MAI MULT HOTNEWS

Recomandăm și ...

Testul IQ al zilei! În câte secunde poți corecta 2-3=1

Dacă nu reușiți, vă oferim mai jos soluția.Ce sunt testele IQ?IQ-ul, sau coeficientul de inteligență, este o măsură a capacității de raționament a unei persoane. Pe scurt, testele IQ evaluează cât de eficient poate cineva să utilizeze informațiile și logica pentru a răspunde la...

O mănăstire organizează o procesiune cu moaște în Teleorman ca să cheme ploaia

Mănăstirea Pantocrator a anunțat că organizează o procesiune cu moaște în Teleorman ca să cheme ploaia, potrivit unui anunț pe contul său oficial de Facebook.

Parlamentul European respinge propunerea de extremă dreaptă de a dezbate tentativa de asasinat a lui Trump

Parlamentul European a respins o propunere de extremă dreaptă de a discuta despre tentativa de asasinare a lui Donald Trump și creșterea violenței politice.

ULTIMA ORĂ