Statul Islamic lovește în Oman. Ținta, o moschee șiită

Gruparea Statul Islamic (SI) a revendicat marţi atacul armat comis cu o zi înainte în apropierea unei moschei şiite din Muscat, capitala Sultanatului Oman, care a provocat moartea a nouă persoane, între care şi cei trei atacatori, incident de securitate rar survenit într-una din cele mai stabile ţări din Orientul Mijlociu, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

Trei „luptători ai Statului Islamic din capitala Omanului, Muscat”, se află în spatele atacului de luni, a anunţat agenţia Aamaq, instrumentul de propagandă al SI, adăugând că ţintele sunt „şiiţi care practică ritualurile lor anuale”.

Luptătorii Statului Islamic au tras asupra credincioşilor şiiţi şi au fost implicaţi în schimburi de focuri cu forţele de securitate din Oman până dimineaţă, se arată în comunicat.

Gruparea islamistă a mai spus că în atac au fost ucişi sau răniţi peste 30 de musulmani şiiţi şi cinci membri ai forţelor de ordine, inclusiv un ofiţer de poliţie.

Omanul, singurul stat musulman cu majoritate ibadită, şi-a menţinut neutralitatea în regiunea turbulentă şi a mediat dispute din zonă, inclusiv între Statele Unite şi Iran.

Musulmanii sărbătoresc săptămâna aceasta Ashura, cea mai importantă sărbătoare religioasă a şiiţilor.

Surpriză de ultimă oră pe piața imobiliară – prețurile apartamentelor cresc accelerat în București

Bucureștiul atrage, în momentul de față, toate privirile din sfera imobiliară și nu numai, după creșterile masive de prețuri înregistrată în cazul apartamentelor noi,...

Recomandăm și ...

Marea Moschee sau Moscheea „Carol I” din Constanța

Marea Moschee sau Moscheea „Carol I” din Constanța

Un bărbat din Marea Britanie care a petrecut 38 de ani în închisoare a fost declarat nevinovat. Detalii în cazul Peter Sullivan

Unui bărbat în vârstă de 68 de ani, care a petrecut 38 de ani în închisoare, i-a fost anulată condamnarea pentru crimă de către...

Alegeri prezidențiale 2025. Câți alegători sunt înscriși pe listele electorale permanente și câți români din diaspora au drept de vot

Autoritatea Electorală Permanentă prezintă situaţia numărului de alegători valabil pentru alegerea preşedintelui României din data de 18 mai 2025, numărul total al alegătorilor înscrişi...

ULTIMA ORĂ