Două cadavre plutesc pe mare, la Gura Portiței, iar autoritățile nu le pot recupera

Echipajele mobilizate pentru recuperarea acestora nu au reușit să facă acest lucru, iar reprezentanții Autorității Navale Române (ANR) explică, acum, motivul pentru care nu s-a putut.

”Operațiunea de recuperare a celor două corpuri neînsuflețite, desfășurată în data de 3.09.2024, la  aproximativ 7 mile sud-est de Gura Portiței, a fost dificilă din cauza procesului degradării accentuate a acestora, urmare a temperaturilor ridicate, fapt care a impus limitări în acțiunile echipelor de intervenție.

Vizibilitatea redusă pe timpul nopții, coroborată cu condițiile hidrologice din zonă, nu au permis monitorizarea continuă a trupurilor neînsuflețite, ceea ce a condus la imposibilitatea recuperării acestora.

Cazul este în continuare în atenția autorităților, rămâne în vigoare avizul către navigatori și se relaționează permanent cu navele care se află în zonă”, se arată într-un comunicat de presă trimis de ANR.

Precizăm că cele două cadavre ar putea fi ale unor pescari care s-au scăldat, în urmă cu circa o săptămână, la gura de vărsare a brațului Sulina în Marea Neagră, ambii fiind dați dispăruți.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ...

Fenomenul bisericilor desacralizate. „Câteva sute pe an se transfomă în birturi, dar nu vezi o moschee desacralizată” VIDEO

Sute de biserici din Occident sunt transformate, în fiecare an, în crâșme, cafenele sau săli de spectacole. Istoricul clujean Cristian Ivaneș, impresionat de faptul că a vrut să intre într-o biserică dintr-o localitate din Norvegia și a dat peste un local, propune o dezbatere...

Salman Khan șochează: ceas de 3 milioane de dolari cu 714 diamante încrustate, simbolul suprem al bogăției

Salman Khan a fost surprins purtând un ceas spectaculos de 3 milioane de dolari, încrustat cu 714 diamante, într-un videoclip viral care a cucerit rapid rețelele de socializare.

O simplă replică poate afecta stima de sine. Recunoaște manipularea în relațiile toxice

„Dacă nu te luam eu, nu te mai lua nimeni!” – reprezintă una dintre frazele pe care o aud adesea unele femei și chiar bărbați. Dar această frază reprezintă o manipulare subtilă sau atac la stima de sine?

ULTIMA ORĂ