O nouă autostradă în România: Va fi lansată la execuție Autostrada A9 Timișoara – Moravița, la granița cu Serbia

O nouă autostradă va fi construită în România, a anunțat directorul Companiei de Autostrăzi care a precizat că procedurile pentru proiectare și execuție u început.

„Am început procedurile pentru construcția unei noi autostrăzi: Timișoara – Moravița (72,93 km)!”, a anunțat Cristian Pistol, directorul CNAIR.

Documentația pentru proiectarea și execuția primului tronson (Remetea Mare – Jebel), în lungime de 35,67 km a fost transmisă la Agenția Națională de Achiziții Publice spre validare.

Contractul, finanțat prin fonduri europene din Programul Transport (PT), stabilește o perioadă de maximum 48 de luni pentru construcția acestui prim tronson (12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție).

Pe traseu se va construi un pod (1.153 m) care va traversa râul Timiș, dar și 4 noduri rutiere:

  • Remetea Mare (nod rutier cu A1)
  • Albina (DJ592)
  • VO Timișoara Sud
  • Pădureni (DN59)

Tronsonul 1 va subtraversa DN6 și calea ferata CF100 (București – Timișoara) și va traversa denivelat CF127 (Jebel – Liebling) și DJ693B.

Următorul tronson, Jebel – Moravița va fi trimis spre validare la ANAP săptămâna următoare, a mai spus șeful de la Drumuri.

Autostrada A9 va avea o lungime de aproape 73 kilometri. Va face joncțiune cu A1 în zona Remetea Mare, și va continua în paralel cu centura Timișoara Sud până în zona Giroc unde va avea o ieșire spre Timișoara.
Mai departe, traseul merge spre sud, pe ruta Jebel – Opatița – Stamora Germană – Moravița, până la granița cu Serbia, în continuarea drumului european E70.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Trump amenință Iranul cu un răspuns militar „de 20 de ori mai puternic” dacă este blocată Strâmtoarea Hormuz

Donald Trump a transmis un avertisment dur regimului de la Teheran, dacă transportul de petrol prin Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute...

Senatorii democrați amenință cu blocaje și noi voturi privind puterile de război dacă oficialii administrației refuză să participe la audieri publice

Un grup de senatori democrați a declarat că va continua să propună voturi privind puterile de război ale președintelui pentru a-l forța să solicite...

Senatorii democrați amenință cu blocaje și noi voturi privind puterile de război dacă oficialii administrației refuză să participe la audieri publice

Un grup de senatori democrați a declarat că va continua să propună voturi privind puterile de război ale președintelui pentru a-l forța să solicite...

ULTIMA ORĂ