Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost recunoscut ca „deținut politic” de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei: Tratamentul la care a fost supus acesta a avut un „efect descurajant de periculos” asupra tuturor jurnaliștilor

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și-a exprimat, într-o rezoluţie adoptată miercuri, „îngrijorarea profundă” cu privire la „tratamentul disproporționat de dur” cu care s-a confruntat Julian Assange și a spus că acesta a avut un „efect descurajant periculos”, care subminează protecția jurnaliștilor și avertizorilor de integritate din întreaga lume, relatează AFP. 

Rezoluția a fost bazată pe un raport prezentat de islandeza Thorhildur Sunna Aevarsdottir, iar Adunarea a declarat că tratamentul lui Assange justifică desemnarea sa drept „deținut politic” conform unei definiții pe care a convenit-o în 2012, invocând acuzațiile grave aduse împotriva lui de către Statele Unite Americii, expunându-l la o posibilă condamnare pe viață, combinată cu condamnarea sa în temeiul Legii SUA privind spionajul „pentru ceea ce a fost – în esență – culegerea de informații și publicarea de știri”.

Julian Assange a participat la dezbaterea acestei rezoluții de la Strasbourg, ridicând pumnul în aer și zâmbind, după adoptarea acesteia cu 88 de voturi pentru și 13 împotrivă (din 121 de votanți).

Australianul în vârstă de 53 de ani a petrecut 14 ani mai întâi baricadat în ambasada Ecuadorului din Londra, apoi Belmarsh, o închisoare din apropierea capitalei britanice, de unde a fost eliberat în iunie, după un acord încheiat cu Departamentul de Justiție al SUA.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), formată din parlamentari numiți de parlamentele celor 46 de state membre, „ salută călduros eliberarea domnului Assange și faptul că acesta a fost reunit cu familia sa”, potrivit acestei rezoluții.

Tratamentul la care a fost supus Assange creează un climat descurajant pentru jurnaliști, spune Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Ea rămâne însă „profund îngrijorată de tratamentul disproporționat de dur la care a fost supus Julian Assange”, exprimând temeri că aceste măsuri „creează un efect descurajant și un climat de autocenzură pentru toți jurnaliștii”.

„Dacă te uiți la definiția unui deținut politic, Julian Assange și cazul său îndeplinesc această definiție”, a declarat miercuri Thorhildur Sunna Aevarsdottir (Partidul Piratului), în timpul dezbaterii.

Julian Assange a publicat sute de mii de documente clasificate referitoare la activitățile militare și diplomatice ale SUA pe WikiLeaks începând cu 2010, precum și relatări despre strângeri de informații împotriva aliaților Washingtonului.

În iunie, un acord de recunoaștere a vinovăției i-a permis să părăsească Regatul Unit spre Saipan, un teritoriu american din Pacific, unde un judecător l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, ispășită deja în timpul arestării sale preventive. Apoi s-a întors în Australia.

Consiliul Europei reunește 46 de țări semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, inclusiv Regatul Unit. Instituția paneuropeană s-a opus în mod constant extrădării sale în Statele Unite.

În timpul unei audieri de marți a unei comisii a Consiliului Europei, Julian Assange a insistat că este liber pentru că „a pledat vinovat că s-a angajat în jurnalism”.

Rezoluția adoptată miercuri solicită reforma legii americane privind spionajul și o mai bună protecție a avertizorilor de integritate.

MAI MULT HOTNEWS

Recomandăm și ...

Ministrul de interne din Austria consideră că nu este încă momentul ca România și Bulgaria să intre deplin în Schengen

Ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen, dar există motive de optimism prudent.

Ciolacu îl contrazice pe Câciu: „România nu va pierde bani din PNRR

Premierul Marcel Ciolacu îl contrazice joi, 10 octombrie, pe ministrul proiectelor europene, Adrian Câciu, care a spus că România ar putea pierde până la 500 milioane de euro din tranșa a treia din PNRR. Motivul ar fi reformele cerute de Comisia Europeană, a căror...

Nicolae Ciucă, despre intenția lui Marcel Ciolacu de a-l numi premier: „Este o propunere cu cianură”

Referitor la faptul că Marcel Ciolacu a spus că l-ar numi premier, Nicolae Ciucă a răspuns: „N-a spus-o o dată. Am spus că se alintă, pentru că trebuie să vedem strategia PSD. Ei consideră că această îmbrățișare a PNL-ului poate duce la sufocare. Este...

ULTIMA ORĂ