Democratul Tim Walz şi republicanul JD Vance, politicieni americani ale căror poveşti şi retorică au adunat mai multe titluri de presă decât mulţi candidaţi nr. 2 din trecut, se vor confrunta marţi în cadrul singurei dezbateri între candidaţii la vicepreşedinţie înainte de alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, relatează Reuters și News.ro.
Dezbaterea, care va dura 90 de minute, este găzduită de CBS News şi va începe marţi la ora locală 21.00 (miercuri, ora 4.00, ora României).
Tim Walz, în vârstă de 60 de ani, un guvernator liberal şi fost profesor de liceu, şi JD Vance, în vârstă de 40 de ani, autorul unui bestseller şi senator conservator, se vor prezenta, ambii, ca fii ai regiunii Midwest din America, dar care au viziuni opuse în privinţa problemelor care afectează SUA.
Walz şi-a numit adversarii republicani – Trump şi Vance – drept „ciudaţi”, iar Vance a fost criticat pentru comentariile din trecut în care îi denigra pe unii democraţi spunând că sunt „doamne cu pisici, dar fără copii”.
Apropiaţii celor doi politicieni se aşteaptă la un foc încrucişat în timpul dezbaterii de 90 de minute de la CBS Broadcast Center din New York, în timp ce se vor apăra şi vor vorbi în numele candidaţilor din fruntea fiecărei liste, vicepreşedintele democrat Kamala Harris şi fostul preşedinte republican Donald Trump.
Foarte probabil, Harris şi Trump vor urmări dezbaterea televizată, iar Trump a declarat că va oferi un comentariu live al evenimentului pe social media.
Cât contează o astfel de dezbatere
Kamala Harris a fost considerată câştigătoarea singurei sale dezbateri cu Donald Trump, care a avut loc la 10 septembrie în Philadelphia şi care a fost urmărită de aproximativ 67 de milioane de persoane. Această confruntare nu a schimbat însă prea mult traiectoria unei bătălii electorale extrem de strânse. Chiar dacă Harris a avansat în sondajele naţionale, majoritatea arată că alegătorii rămân împărţiţi destul de egal în cele şapte state care vor decide soarta alegerilor din noiembrie.
Analiştii politici spun că dezbaterile dintre candidaţii la vicepreşedinţie pot fi aprinse, dar în general nu modifică rezultatul alegerilor.
Principalul fapt care a atras atenţia la ultima dezbatere a vicepreşedinţilor, întâlnirea din 2020 dintre senatoarea de atunci Kamala Harris şi vicepreşedintele de atunci Mike Pence, a fost o muscă care a aterizat pe capul lui Pence fără ca acesta să-şi dea seama.
„Nu mă pot gândi la niciuna care să fi făcut o diferenţă reală în alegeri”, a declarat istoricul prezidenţial Thomas Alan Schwartz de la Universitatea Vanderbilt.
Cu toate acestea, cum nu sunt alte dezbateri planificate, Walz şi Vance vor avea ocazia să îşi susţină campaniile chiar în momentul în care votul anticipat începe în toată ţara.
Prilej de acuze reciproce
Fiecare candidat va arunca cu noroi în celălalt.
Este de aşteptat ca Walz, care a încercat să îşi cultive imaginea de fost antrenor de fotbal la liceu, să îl determine pe Vance să îşi apere comentariile din 2021 în care o critica pe Harris şi pe alţi democraţi ca fiind „o adunătură de femei fără copii dar cu pisici, care se simt mizerabil în propriile lor vieţi”.
De asemenea, probabil Walz îl va ataca pe Vance pentru răspândirea unei poveşti fictive despre imigranţii haitieni care mănâncă animale de casă în Springfield, Ohio, o afirmaţie falsă pe care Trump a repetat-o şi despre care oficialii locali spun că a atras inclusiv ameninţări cu bombă.
Democratul va încerca în acelaşi timp să se prezinte alegătorilor americani care s-ar putea să nu fie familiarizaţi cu el, încercând totuţi să menţină discuţia concentrată pe agenda lui Harris, a declarat un consilier al lui Walz.
La rândul lor, consilierii lui Trump au declarat că este de aşteptat ca Vance să încerce să îl forţeze pe Walz să apere politicile administraţiei Biden-Harris privind imigraţia şi economia, precum şi propria sa gestionare a revoltelor din Minneapolis din 2020, după moartea lui George Floyd, un bărbat de culoare ucis de un poliţist alb.
Vance va ridica, de asemenea, întrebări cu privire la serviciul militar al lui Walz, a declarat Tom Behrends, un sergent major în retragere care s-a alăturat unui apel al campaniei Trump cu privire la dezbatere. Republicanii l-au acuzat pe Walz că şi-a exagerat gradul final din Garda Naţională a Armatei, unde a servit timp de 24 de ani. În trecut, Walz s-a descris ca fiind sergent major de comandă pensionat, una dintre cele mai înalte funcţii de subofiţer din armată. Deşi a obţinut acest grad, nu a îndeplinit cerinţele pentru a se pensiona cu acest titlu.
Campania lui Harris afirmă, de asemenea, că Walz „s-a exprimat greşit” în 2018, în timpul campaniei sale pentru postul de guvernator în Minnesota, când s-a referit la arme pe care le-a „purtat” în război”. Walz nu a fost niciodată detaşat într-o zonă de război. În ceea ce-l priveşte, Vance este un fost puşcaş marin care a servit ca jurnalist militar. A fost detaşat în Irak, dar nu a văzut niciodată lupte.
Cu cine s-au pregătit Walz și Vance pentru dezbatere
Walz s-a pregătit pentru dezbatere împreună cu secretarul american pentru transporturi, Pete Buttigieg, care a jucat „rolul” lui Vance. Buttigieg, originar din Midwest ca şi Vance, a purtat o cravată roşie pentru a imita ţinuta senatorului de Ohio.
„Este vorba ca guvernatorul să fie guvernator şi să rămână fidel a ceea ce este, nu să fie transformat într-un interlocutor şmecher ca Vance”, a spus consilierul despre pregătirea dezbaterii.
La rândul lui, Vance a apelat la Tom Emmer, un congresman american din Minnesota, pentru a-l înlocui pe Walz în timpul simulării dezbaterii, potrivit unei surse care are cunoştinţă directă de această chestiune.
În ciuda faptului că Vance a scris „Hillbilly Elegy”, o carte de memorii din 2016 devenită foarte populară, alegătorii americani au o părere negativă despre el, arată sondajele Reuters/Ipsos, 51% dintre alegătorii înregistraţi declarând că îl privesc nefavorabil, comparativ cu 39% care îl privesc favorabil. Acesta este un contrast cu Walz, pe care 44% dintre alegătorii înregistraţi îl văd favorabil, faţă de 43% care au declarat o părere nefavorabilă în sondajul din 20-23 septembrie.
Regulile dezbaterii
Dezbaterea va fi moderată de jurnalistele Norah O’Donnell şi Margaret Brennan de la CBS.
Confruntarea „vicepreşedinţilor” este ultima dezbatere programată pentru campania prezidenţială din 2024. Vicepreşedintele Kamala Harris şi fostul preşedinte Donald Trump au avut o dezbatere luna trecută la ABC. Harris a acceptat o invitaţie din partea CNN pentru o altă dezbatere, însă Trump a respins ideea, spunând că este „prea târziu” pentru o alta. Fostul preşedinte a dezbătut cu preşedintele Biden la CNN la 27 iunie, o prestaţie în urma căreia Biden a fost nevoit să renunţe la cursa sa pentru realegere câteva săptămâni mai târziu.
Dezbaterea va dura 90 de minute, începând cu ora locală 21.00, cu două pauze de câte patru minute fiecare.
Nu va exista audienţă în direct.
Pentru fiecare întrebare, candidatul care primeşte întrebarea va avea la dispoziţie două minute pentru a răspunde, iar celălalt candidat va avea la dispoziţie două minute pentru a-i da replica.
Ulterior, fiecare candidat va avea la dispoziţie un minut pentru alte replici.
Iar moderatorii pot acorda candidaţilor, la discreţia lor, câte un minut suplimentar pentru a continua un subiect.
CBS News îşi rezervă dreptul de a dezactiva microfoanele, dar în principiu, microfoanele vor rămâne deschise, spre deosebire de dezbaterile Trump-Biden şi Trump-Harris.
MAI MULT HOTNEWS