Val de reacții anti-Israel, în Europa. Ambasadele din Suedia și Danemarca, atacate

O explozie a fost auzită marţi în jurul orei 18:00 (16:00 GMT) pe o stradă din apropierea ambasadei din centrul capitalei Stockholm, conform sursei citate.

“Am făcut constatări ce indică împuşcături la ambasada Israelului, dar nu dorim să dezvăluim exact ce constatări au fost făcute, deoarece ancheta este în curs”, a declarat Rebecca Landberg, ofiţer de presă în cadrul poliţiei din Stockholm.

Au fost observate impacturi asupra clădirii ambasadei, a spus poliţia într-un comunicat de presă.

De asemenea, în timpul nopţii de marţi spre miercuri au avut loc două explozii în apropierea ambasadei Israelului din Danemarca, situată într-o suburbie a capitalei Copenhaga.

 

 

 

În incidentul de la Stockholm, nimeni nu a fost rănit şi a fost deschisă o anchetă pentru încălcare agravată a legislaţiei privind armele, punerea în pericol a altora şi ameninţări ilegale.

Poliţia nu a efectuat arestări, dar în zonă sunt instalate numeroase camere de supraveghere, iar poliţiştii lucrează la colectarea şi analizarea de elemente materiale, a subliniat purtătoarea de cuvânt.

Acest incident are loc într-un context de tensiuni extreme în Orientul Mijlociu, după ce Iranul a lansat marţi seara aproape 200 de rachete spre Israel, iar autorităţile israeliene au promis că Teheranul va plăti preţul acestui atac.

Atac masiv cu sute de rachete supersonice, în Israel. Iranul amenință cu zdrobirea Israelului, în caz de ripostă. Netanyahu: “O mare greșeală, vor plăti!”

Mai multe incidente au avut loc în apropierea ambasadei Israelului din Suedia de la începutul războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas în octombrie 2023. În luna februarie, în complexul ambasadei a fost găsită o grenadă, pe care ambasadorul israelian a descris-o ca o tentativă de atac. În mai, au fost constatate împuşcături în afara clădirii, ceea ce a dus la o sporire a măsurilor de securitate în jurul intereselor israeliene în Suedia.

La sfârşitul lunii mai, serviciile de informaţii suedeze au afirmat că Iranul recrutează membri ai unor bande criminale pentru a comite “acte de violenţă” împotriva Israelului, afirmaţie negată de regimul de la Teheran.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ...

Dolj: Bărbat cercetat după ce a condus o maşină având o alcoolemie de 3.27 g/l alcool pur în sânge / El a provocat un accident şi a plecat de...

Un bărbat este cercetat de poliţiştii din Dolj după ce a condus o maşină având o alcoolemie de 3.27 g/l alcool pur în sânge. Şoferul a provocat un accident rutier în Craiova, iar apoi a plecat de la faţa locului, fiind prins de poliţişti...

Misterul armei secrete a Rusiei doborâtă în Ucraina. Are 20 de tone și ”bate” la 6.000 de kilometri

La locul prăbușirii avionului ar fi fost găsite rămășițe ale uneia dintre celebrele bombe planetare rusești D-30 cu rază lungă de acțiune.

De ce vedem aurora boreală atât de des în ultima vreme

Ceea ce în mod obişnuit ar fi un eveniment unic în viaţă - sau o excursie la cercul polar arctic - a devenit o privelişte tot mai frecventă în ultimii doi ani. În noaptea de joi spre vineri, culorile uimitoare...

ULTIMA ORĂ