VIDEO Nicolae Ciucă și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale: România are nevoie de o viziune de dreapta

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, și-a depus, miercuri, candidatura la alegerile prezidențiale, anunțând că a strâns 1,5 milioane de semnături. Până acum și-au mai depus candidaturile pentru Cotroceni George Simion, care a anunțat că a adunat 500.000 de semnături, și Elena Lasconi, care a strâns 400.000 de semnături.

Ciucă a susținut că „România are nevoie de o viziune de dreapta”, iar Partidul Național Liberal va începe un „proiect pentru familie, comunitate și țară”.

„Ne aflăm în situația în care România s-a schimbat și se schimbă. Vedem că situația internațională s-a schimbat și se schimbă, din pacate, din ce în ce mai des. De aceea, avem nevoie de o viziune liberală, in măsură să gestioneze toate aceste provocări, provocări de natură economică, socială, provocări care afectează democrașia. Trebuie să găsim soluții pentru viitorul nostru și copiiilor noștri, siguranța noastră ca națiune. De aceea, venim cu o viziune de dreapta. România are nevoie de o viziune de dreapta și o persoană în măsură să implementeze“”, a declarat liderul, la sediul Biroului Electoral Central (BEC).

El a spus că se bazează „foarte mult” pe PNL, „cel mai vechi partid politic din România și din UE”, „angajat de fiecare dată și responsabil pentru toate proiectele politice pe care și le-a asumat”.

„De data aceasta, PNL vine cu un proiect pentru familie, comunitate și țară. Mă bazez pe onoarea și credința oamenilor de dreapta în acest proiect și mă refer la ceea ce am susținut și la Consiliu: PNL vine cu o viziune pentru o România prosperă și sigură. România are capacitatea să asigure siguranța economică, socială, în școală, pentru a demara o afacere și capacitatea de a face față tuturor provocărilor externe. Ca atare, voi fi un președinte responsabil, echilibrat. Voi munci alături de cetățenii României și instituțiile statului”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă este al treilea lider de partid care și-a depus candidatura la BEC pentru Cotroceni, după George Simion și Elena Lasconi. Colegul său de coaliție, Marcel Ciolacu, urmează să-și depună candidatura pentru alegerile prezidențiale sâmbătă, 5 octombrie, conform lui Sorin Grindeanu. Tot pe 5 octombrie, la miezul nopții, este data limită de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale.

MAI MULT HOTNEWS

Recomandăm și ...

Bătaie în Spania între muncitorii români și albanezi care lucrau pe stadionul echipei FC Barcelona. De la ce a pornit lupta

Mai mulţi muncitori care lucrau pe şantierul stadionului echipei de fotbal FC Barcelona, Camp Nou, au fost implicaţi, vineri, într-o încăierare violentă, a declarat pentru AFP o sursă din poliţa catalană, potrivit Agerpres.

USR – Guvernul Ciolacu foloseşte banii publici ca pe o puşculiţă personală

USR acuză că Guvernul Ciolacu foloseşte banii publici ca pe o puşculiţă personală, susţinând că Executivul a cheltuit de la începutul anului 30 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară. ”Este o practică abuzivă, o dovadă clară a modului în care PSD...

"Nu vă întoarceți la casele voastre. oricine se îndreaptă spre sud e în pericol". Armata israeliană avertizează cetățenii Libanului

Armata israeliană a avertizat sâmbătă locuitorii din sudul Libanului să "nu revină deocamdată la casele lor", subliniind că trupele israeliene continuă în această zonă să lupte contra militanţilor...

ULTIMA ORĂ