Vouchere de 10.000 de euro pentru panouri fotovoltaice pe casele consumatorilor săraci

Aproximativ 122.000 de consumatorii aflați în sărăcie energetică vor putea primi de la stat, începând cu 25 octombrie, vouchere de 10.000 de euro pentru a-și instala panouri fotovoltaice și baterii de stocare, din fonduri europene.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va demara pe 25 octombrie înscrierile în programul RepowerEu pentru persoanele vulnerabile care vor să-și monteze panouri fotovoltaice si capacități de stocare a energiei.

Este vorba de acordarea unor vouchere de 10.000 de euro pe gospodărie, a anunțat ministrul de resort, Adrian Câciu.

  • „Procedura este similara cu cea de la Agenția Fondului de Mediu (programul Casa Verde Fotovoltaice – n.r.). Beneficiarii primari sunt firmele care instalează și care vor coopta beneficiari finali, persoanele vulnerabile din perspectiva sărăciei energetice, așa cum sunt ele definite în legea 226/2021.
  • Companiile deja s-au înrolat și se înrolează până pe 25 octombrie, când vor veni cu pachetul de clienți la care vor instala panouri fotovoltaice și capacități de stocare.
  • Scopul este ca, la finalul acestei investiții acel consumator sa nu mai aibă nimic de plătit la factură”, a arătat Câciu.

El a precizat că, în baza datelor de la Ministerul Energiei și ANRE, circa 122.000 de gospodarii vor fi acoperite în prima fază de acest program.

Asociația Prosumatorilor: Ghidul acestui program permite finanțarea unor panouri și baterii de proastă calitate

Pe de altă parte Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie atrage atenția, după ce a consultat ghidul de finanțare că acest program prezintă deficiențe încă de la început, având în vedere faptul că se califică pentru finanțare panouri și baterii cu tehnologie veche..

Deși aceste persoane defavorizate sau vulnerabile pot fi consiliate, conform programului, prin Ghișee Unice Energetice care vor trebui sa fie active începând cu data de 24 octombrie 2024, în realitate, la aceasta oră aceste birouri nu există sau sunt in faza de organizare absolut incipienta.

  • „Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prevede, la fel ca și în cazul Programului Casa Verde 2024, că sunt permise panouri fotovoltaice de puteri mici (250 Wp) și eficiență redusă (15%), în concordanță cu tehnologia de acum 15 ani.
  • Mai mult și în mod asemănător, la capitolul acumulatori se specifică clar că se pot folosi acumulatori Plumb-Acid, fie ei cu gel (tehnologie toxică în anumite condiții), care pot emana gaze toxice precum dioxidul de sulf (SO₂) sau alte gaze cu sulf, dacă bateria este deteriorată sau supraîncărcată. Aceste gaze sunt toxice și pot cauza iritații la nivelul căilor respiratorii și al ochilor în spații neventilate.
  • Un alt pericol care poate apărea la aceste tipuri de acumulatori chiar dacă bateriile sunt ermetice, prin manipulare defectuoasa poate apărea emanația hidrogenului (H₂) – gaz extrem de inflamabil, produs atunci când bateria este încărcată. Dacă se acumulează în spații închise, poate reprezenta un risc de explozie”, se arată în comunicat.

În plus, potrivit APCE, în ghid nu se precizează foarte clar dacă producția acestor panouri este destinată doar consumului propriu sau poate fi și injectată în rețea.

MAI MULT HOTNEWS

Recomandăm și ...

Soldatul care i-a cruțat viața lui Hitler în Primul Război Mondial. Cum o decizie de moment ar fi putut salva 70 de milioane de vieți

Henry Tandey a devenit cel mai decorat militar cu grad de soldat din Primul Război Mondial. Curajul său, însă, a ajuns să fie eclipsat în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial de dezvăluirea conform căreia eroul britanic ar putea fi același cu soldatul...

Germania are nevoie de o armată mai mare. Șeful comisiei pentru apărare din Bundestag: "Acest lucru ne-ar lua aproape 10 ani"

Armata germană are nevoie de încă 35.000 de soldaţi pentru a putea îndeplini cerinţele NATO, a estimat sâmbătă preşedintele comisiei pentru apărare din Bundestag (camera inferioară a parlamentului german),...

ULTIMA ORĂ