Israelul a spus că a lansat o „operațiune terestră limitată” în Liban, dar situația la graniță și trimiterea de noi trupe spun altceva

În timp ce Israelul insistă că acțiunile sale în Liban nu reprezintă o incursiune majoră și că este doar o „operațiune limitată”, situația de la fața locului pare să sugereze că se pregătește pentru posibilitatea de a-și extinde prezența acolo, relatează CNN

Forțele de Apărare Israelului au declarat miercuri că vor trimite o divizie suplimentară – formată din mii de soldați – pentru a participa la războiul terestru. 

Trimiterea de noi trupe de infanterie și blindate din Divizia 36, ​​inclusiv Brigada Golani, Brigada 188 Blindată și Brigada 6 Infanterie, sugerează că operațiunea presupune mai mult decât raidurile limitate, nota dimineață și Reuters.

Armata a spus că operațiunea la sol vizează în mare măsură distrugerea tunelurilor și a altor infrastructuri de la graniță și că nu există planuri pentru o operațiune mai amplă care să vizeze Beirut sau orașele mari din sudul Libanului.

CNN scrie că, în timp ce se afla în jurul zonei de graniță, a văzut o serie de vehicule și trupe militare și a auzit avioane de luptă.

Atât Hezbollah, cât și Israel au declarat miercuri că forțele lor s-au confruntat în sudul Libanului, iar IDF a anunțat că opt soldați israelieni au fost uciși în luptă – primele victime ale operațiunii terestre de acolo, în timp ce Hezbollah a declarat că a distrus trei tancuri israeliene Merkava cu rachete ghidate în orașul libanez de graniță Maroun el-Ras.

De asemenea, Hezbollah a susținut că a lovit cu rachete o cazarmă militară israeliană în apropiere de Shomera, la granița dintre Israel și Liban, la primele ore ale zilei de miercuri.

Spitalul Rambam din Israel a declarat că a avut loc un „incident” în nord, dar că nu poate comenta numărul de persoane internate pentru tratament.

47 de persoane rănite au fost duse la trei spitale după pe fondul confruntărilor terestre dintre forțele armate israeliene și militanții Hezbollah, scrie CNN.

Spitalele nu au precizat dacă răniții sunt soldați din Forțele de Apărare ale Israelului, dar Rabin Medical Center, care a tratat cinci persoane, a spus că răniții provin din „incidentul din Liban”, în timp ce celelalte două spitale au anunțat că i-au tratat pe răniți după ce IDF a anunțat că s-au implicat în luptă cu militanții Hezbollah.

De ce minimizează Israelul și Hezbollah incursiunea terestră israeliană

Dar, în timp ce aceste evenimente, împreună cu acumularea vizibilă de trupe la graniță, sugerează că luptele s-ar putea intensifica în curând, atât Israelul, cât și Libanul caută aparent să minimizeze situația, fiecare însă din motive diferite.

Israelul pentru că se confruntă deja cu critici severe cu privire la războiul din Gaza și, deși mulți dintre aliații săi spun că îi susțin dreptul de a se apăra, au cerut Israelului să dea dovadă de reținere în Liban.

Pe de altă parte, Hezbollah este disperat să pară puternic după ce a fost extrem de slăbit de un șir de atacuri care i-au ucis mai mulți dintre liderii săi de vârf, inclusiv pe vechiul șef Hassan Nasrallah.

MAI MULT HOTNEWS

Recomandăm și ...

Nicolae Ciucă, despre intenția lui Marcel Ciolacu de a-l numi premier: „Este o propunere cu cianură”

Referitor la faptul că Marcel Ciolacu a spus că l-ar numi premier, Nicolae Ciucă a răspuns: „N-a spus-o o dată. Am spus că se alintă, pentru că trebuie să vedem strategia PSD. Ei consideră că această îmbrățișare a PNL-ului poate duce la sufocare. Este...

Ce spun pacienții despre presupusele șpăgi în ouă și carne primite de Nelu Tătaru: „Depinde cum avea, cât avea, fiecare”

Fostul ministru al Sănătăţii este acuzat că, în urmă cu trei luni, ar fi luat mită de la pacienţii săi, în Spitalul din Huşi, unde lucra ca medic chirurg.

Grecia înființează un ”FBI grec” de 1.000 de agenți care să lupte împotriva crimei organizate

Grecia a înființat o unitate de poliție ”de tip FBI”, de aproximativ 1.000 de agenți, cu scopul de a lupta împotriva crimei organizate, în urma unei serii de asasinate comise de către bande, anunță ministrul Poliției Michalis Chrysochoidis, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ