Saturday, January 25, 2025

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a cerut scuze poporului pentru impunerea LEGII MARȚIALE, dar nu a demisionat. Ce așteaptă liderul de la Casa Albastră

Yoon Suk Yeol a declarat că nu va încerca să evite responsabilitatea juridică şi politică pentru decizia sa de a declara legea marţială în Coreea de Sud pentru prima oară din 1980. El a spus că decizia s-a născut din disperare.

Discursul a fost prima apariţie publică a liderului în dificultate de când a anulat decretul de lege marţială, miercuri dimineaţă, la doar şase ore după ce acesta fusese emis şi după ce parlamentarii au sfidat cordonul militar şi de poliţie pentru a vota împotriva decretului.

„Îmi pare foarte rău şi aş dori să îmi cer scuze sincer faţă de oamenii care au fost şocaţi”, a declarat Yoon într-o adresare televizată către naţiune, în timpul căreia s-a înclinat.

„Las la latitudinea partidului meu să ia măsuri pentru a stabiliza situaţia politică în viitor, inclusiv problema mandatului meu”, a spus el.

Han Dong-hoon, liderul Partidului Puterii Poporului (PPP) al lui Yoon, a declarat după discurs că preşedintele nu mai este în măsură să-şi îndeplinească datoria publică, iar demiterea sa este acum inevitabilă.

Conform Constituţiei, dacă Yoon demisionează sau este pus sub acuzare, atunci prim-ministrul, care a fost numit de Yoon, devine preşedintele interimar al Coreei de Sud.

Parlamentarii vor vota în cursul zilei de sâmbătă asupra moţiunii Partidului Democrat, principala formaţiune de opoziţie, de punere sub acuzare a lui Yoon.

Yoon a şocat naţiunea la sfârşitul zilei de marţi, când a acordat armatei puteri de urgenţă extinse pentru a eradica ceea ce el a numit „forţe anti-statale” şi pentru a-i bloca pe adversarii politici.

Unii membri ai PPP l-au îndemnat pe Yoon să demisioneze înainte de vot, afirmând că nu doresc repetarea procedurii de punere sub acuzare din 2016 a preşedintelui de atunci, Park Geun-hye, care a părăsit funcţia după luni de proteste din cauza unui scandal de trafic de influenţă. Căderea sa a declanşat implozia partidului şi victoria liberalilor în alegerile prezidenţiale şi generale.

În scene care aminteau de acele proteste, mii de demonstranţi cu lumânări în mână s-au adunat în faţa parlamentului vineri seara, cerând destituirea lui Yoon. Mai multe demonstraţii sunt aşteptate sâmbătă, înainte de vot.

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a cerut scuzepoporului pentru impunerea legii marțiale, dar nu a demisionat/ Profimedia

Procurorii, poliţia şi Oficiul de Investigare a Corupţiei pentru Înalţi Funcţionari au lansat anchete împotriva lui Yoon şi a înalţilor funcţionari implicaţi în decretul de lege marţială, pentru eventuale acuzaţii de insurecţie şi abuz de putere, printre altele.

Funcţionarii se confruntă cu potenţiale acuzaţii de insurecţie, abuz de putere şi obstrucţionarea altor persoane de a-şi exercita drepturile.

În caz de condamnare, infracţiunea de conducere a unei insurecţii se pedepseşte cu moartea sau cu închisoare pe viaţă, cu sau fără muncă silnică.

MAI MULT REALITATEA

Românii au cumpărat mai multe locuințe anul trecut față de precedentul. București-Ilfov în topul vânzărilor

Vânzările de case și apartamente au crescut în 2024 cu 7,6% în București și Ilfov față de rezultatul înregistrat în 2023, în timp ce...

Recomandăm și ...

Explozie puertnică lângă un muzeu din Olanda unde erau expuse obiecte din tezaurul dacic. Cîteva au fost furate

Explozia s-a produs în jurul orei 3:45 a.m., distrugând mai multe clădiri dar şi ferestre ale unor imobile. Poliţia nu a arestat încă niciun suspect şi îndeamnă persoanele care au informaţii despre incident să contacteze autorităţile, scriu jurnaliştii de la NL Times.A fost deja...

Explozie la muzeul Drents, unde se găsesc piese de tezaur dacice, din România. Poliția are multe necunoscute

O explozie produsă în noaptea de vineri spre sâmbătă la muzeul din Assen poate avea legătură cu o tentativă de jaf. Poliția din Țările de Jos și administrația muzeului unde se află exponate valoroase nu au precizat dacă au dispărut sau nu obiecte.

Elena Lasconi salută restructurările lui Bolojan de la Senat, cu o condiție: „Dacă vor rămâne armatele de piloși, nu faceți nimic”

Președinta USR, Elena Lasconi, a salutat sâmbătă recentele tăieri de personal anunțate de liderul PNL, Ilie Bolojan, la Senatul României dar a avertizat că aceste restructurări să nu îi ocolească pe cei angajați „pe favoruri de partid”.

ULTIMA ORĂ