Tuesday, February 17, 2026

Război în Ucraina, ziua 1042. Serghei Lavrov se opune planului lui Donald Trump privind trimiterea unor forțe de menținere a păcii în Ucraina – LIVE TEXT

„Cu siguranţă nu suntem mulţumiţi de propunerile făcute în numele reprezentanţilor echipei preşedintelui ales Donald Trump de a amâna cu 20 de ani aderarea Ucrainei la NATO şi de a introduce în Ucraina un contingent de menţinere a păcii format din forţe britanice şi europene”, a spus Serghei Lavrov, pentru agenţia de presă de stat TASS, potrivit News.ro.

De câteva săptămâni, se speculează cu privire la posibilele negocieri viitoare de pace, după aproape trei ani de conflict care a făcut sute de mii de morţi şi răniţi. Printre ideile explorate de cancelariile europene şi de la Washington se numără cea a desfăşurării unui contingent militar european în Ucraina, de-a lungul liniei frontului, care se întinde pe aproximativ 1.000 km.

Această idee, menţionată de președintele francez Emmanuel Macron şi de premierul polonez Donald Tusk la Varşovia, la jumătatea lunii decembrie, ar putea implica armatele unor state membre ale NATO sau ale unor ţări cu arme nucleare, precum Franţa şi Regatul Unit.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Emmanuel Macron şi-a început cea de-a patra vizită în India, având perspectiva vânzării a peste 100 de avioane Rafale

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit luni seara în India pentru o vizită oficială de trei zile menită să consolideze un parteneriat deja strâns...

JO 2026 Milano Cortina. Japonezii Miura şi Kihara, medaliaţi cu aur în proba de perechi a concursului de patinaj artistic

Japonezii Riku Miura şi Ryuichi Kihara au cucerit medaliile de aur în proba de perechi a concursului de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice...

JO 2026 Milano Cortina. Japonezii Miura şi Kihara, medaliaţi cu aur în proba de perechi a concursului de patinaj artistic

Japonezii Riku Miura şi Ryuichi Kihara au cucerit medaliile de aur în proba de perechi a concursului de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice...

ULTIMA ORĂ