Saturday, February 15, 2025

Trump a ordonat suspendarea tuturor ajutoarelor externe. Ce țări au primit derogări pentru finanţare militară

La doar câteva ore de la preluarea mandatului, luni, preşedintele Donald Trump a ordonat suspendarea asistenţei externe pentru dezvoltare, în aşteptarea unor evaluări ale eficienţei şi coerenţei cu politica externă a administrației.

Domeniul de aplicare al ordinului executiv nu a fost cunoscut imediat. Vineri, Marco Rubio a aprobat mai multe derogări.

Pauza de 90 de zile cerută de preşedinte în privinţa ajutorului extern se aplică asistenţei noi şi celei existente, potrivit unei note a Departamentului de Stat văzută vineri de Reuters, care afirmă, de asemenea, că au fost emise derogări pentru finanţarea militară a Israelului şi Egiptului. Domeniul de aplicare al ordinului executiv nu a fost cunoscut imediat şi nu era clar ce finanţare ar putea fi redusă, având în vedere că bugetul guvernului federal al SUA este stabilit de Congres, notează News.ro.

Memorandumul Departamentului de Stat, semnat de noul secretar de stat Marco Rubio şi datat vineri, spune că, începând de acum, înalţii funcţionari „se vor asigura că, în măsura maximă permisă de lege, nu se vor face noi obligaţii pentru asistenţă externă” până când Rubio nu va lua o decizie în urma unei revizuiri.

De asemenea, documentul precizează că, pentru acordarea asistenţei externe existente, se vor emite imediat ordine de încetare a plăţilor până la revizuirea pe care o va face Rubio.

În general, „deciziile privind continuarea, modificarea sau încetarea programelor vor fi luate” de Rubio în urma unei revizuiri în următoarele 85 de zile. Până atunci, secretarul de stat poate aproba derogări.

În nota Departamentului de Stat se precizează că, până în prezent, Rubio a aprobat derogări pentru „finanţarea militară externă pentru Israel şi Egipt şi cheltuielile administrative, inclusiv salariile, necesare pentru administrarea finanţării militare externe”.

Rubio a emis, de asemenea, o derogare pentru asistenţă alimentară de urgenţă. Acest lucru vine pe fondul valului de ajutor umanitar pentru Fâşia Gaza, după ce duminică a început o încetare a focului între Israel şi militanţii palestinieni Hamas, şi al mai multor alte crize alimentare în întreaga lume, inclusiv în Sudan.

MAI MULT DIGI 24

Orașul cu cea mai mare creștere a chiriilor – de aproape 40%

Chiriile din principalele 10 orașe din România au crescut cu 7% de la un an la altul (ianuarie 2025 vs. ianuarie 2024). În raport...

Recomandăm și ...

Scandal cu poliția, la Reșița. Doi bărbați au fost amendați după ce au pornit un scandal în stradă

Scandal cu poliția în stradă la Reșița! Oamenii legii au intervenit pentru a liniști mai mulți indivizi care au făcut scandal după ce au...

Diamantul zburător din Calvine: misterul „celei mai bune imagini cu un OZN”. Pozele originale și martorii incidentului au dispărut

În august 1990, doi drumeți din Scoția au trimis poze cu o aeronavă ciudată în formă de diamant presei, dar povestea lor nu a...

ANPC face controale la centre rezidenţiale pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi şi centrele sociale / Echipele de control au sunat la 112 pentru că nu au fost lăsate să...

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au început, sâmbătă, mai multe controale, la nivel naţional, la centre rezidenţiale pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi...

ULTIMA ORĂ