Fost şef al Serviciului de Înmatriculări Bihor, sub control judiciar după ce a fost inculpat de DNA pentru luare de mită

Din informațiile existente, se pare că p poliţiştii preluau cu prioritate dosarele aduse de samsari de maşini second-hand şi reprezentanţi ai unor birouri de copiat acte, ignorând programările online, în schimbul unor sume de bani variind între 40 şi 60 lei pentru fiecare dosar, relatează Bihoreanul.

Poliţiştii suspectaţi au început să fie monitorizaţi încă din primele luni ale anului 2023, înregistrările audio şi video realizate de către anchetatori surprinzându-i pe intermediari că le lăsau poliţiştilor, în dosar, restul de bani pe care ar fi trebuit să-l primească înapoi după achitarea plăcuţelor de înmatriculare. În acest fel, oamenii legii ajungeau să încaseze, zilnic aproximativ 100 euro.

Situaţia a devenit publică la sfârşitul anului 2023, când poliţiştii DGA şi procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul Serviciului de înmatriculări Auto Bihor, blocând accesul în instituţie şi suspendând pentru toată ziua programul cu publicul. În acelaşi timp, au fost făcute zece percheziţii domiciliare, inclusiv la locuinţa lui Toma Tecar, care fusese împuternicit şef al Serviciului în februarie 2023, după pensionarea predecesorului său, comisarul-şef Alexandru Laza, notează sursa citată.

În urma descinderilor, nouă persoane au fost puse sub învinuire, inclusiv Toma Tecar, însă nici la acel moment, nici ulterior, procurorii DNA şi ofiţerii DGA nu au mai dat informaţii despre anchetă.

La scurt timp de la percheziţii, Toma Tecar a fost revocat din funcţie şi şi-a continuat activitatea la ghişeu, până în urmă cu două săptămâni, când procurorii DNA l-au citat pentru a-i aduce la cunoştinţă noua calitate, cea de inculpat, dar şi faptul că împotriva sa a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, cu o serie de obligaţii şi interdicţii, printre care şi aceea de a nu mai avea voie să lucreze cu publicul.

Potrivit surselor citate de Bihoreanul, ofiţerul a fost mutat la Compartimentul Arhivă al Serviciului.

Ceilalţi opt poliţişti din dosar au, deocamdată, calitatea de învinuiţi, singurul inculpat până la acest moment fiind Toma Tecar, mai precizează sursa citată.

MAI MULT REALITATEA

Criza locuințelor din Europa se agravează: Familiile cheltuiesc mai mult de 40% din venituri pentru chirie

Potrivit datelor de la Eurostat, criza imobiliară din Europa se înrăutățește, prețurile pentru cumpărarea de locuințe pentru închiriere fiind în creștere în orașe precum...

Recomandăm și ...

Moment istoric pentru independența energetică a României: A început forajul gazelor naturale din proiectul Neptun Deep

OMV Petrom şi Romgaz investesc împreună până la 4 miliarde de euro pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep.”OMV Petrom şi ROMGAZ anunţă începerea forajului pentru dezvoltarea...

Cinci lucruri dezvăluite de mesajele secrete ale administraţiei Trump ajunse din greşeală la un jurnalist

Dezvăluirea că cei mai importanţi oficiali din domeniul securităţii naţionale din SUA au împărtăşit din greşeală planuri de război cu un jurnalist, pe Signal,...

Romgaz și OMV Petrom au început forajul primei sonde de exploatare gaze naturale din proiectul Neptun Deep. Prima producție este estimată pentru 2027

OMC Petrom și compania de stat Romgaz anunță începerea forajului pentru dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud și Domino din perimetrul...

ULTIMA ORĂ