Universitatea "Dunărea de Jos", din Galați, sărbătorește împlinirea a 77 de ani de existență printr-o serie de manifestări cultural-artistice

Astfel, luni, 17 martie, începând cu ora 18:00, va avea loc deschiderea festivă a evenimentelor la Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard, unde profesorii și studenții sunt invitați să vizioneze spectacolul Amy Winehouse… prea devreme, pus în scenă de artiștii teatrului gălățean.

Marți, 18 martie, de la ora 10:00, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie a pregătit o dezbatere intitulată ‘Spațiul Românesc la 107 ani de la Marea Unire din 1918. Memorie. Provocări și oportunități’, la care invitat de onoare va fi rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. Dr. Igor Șarov. Tot marți, începând cu ora 11:00, în Aula ‘Al. I. Cuza’ va avea loc evenimentul ‘Urmează-ți drumul just. Găsește-ți responsabilitatea la volan’, organizat de Facultatea de Inginerie, Academia Olimpică Română, Filiala Galați și Serviciul Rutier din cadrul IPJ Galați.

Sala Senatului va găzdui, începând cu ora 13:00, o festivitate în cadrul căreia vor fi premiate personalități marcante ale Universității, iar de la ora 18:00, membrii Ligii Studenților din Galați (LSG) au pregătit o sesiune de ‘Povești din studenție’.

Miercuri, 19 martie, începând cu ora 10:00, Departamentul de Comunicare va organiza Târgul Educațional ‘Fii student la UDJG’, la care sunt așteptați aproape 2.000 de elevi de liceu, interesați de ofertele celor 14 facultăți ale Universității ‘Dunărea de Jos’ din Galați. De la ora 18:00, studenții de la LSG organizează concursul ‘QUIZ GAME 77’.

Ziua de 20 martie, Ziua oficială a Universității ‘Dunărea de Jos’ din Galați, va fi celebrată printr-o ceremonie de premiere a excelenței, intitulată ‘Gala Excelenței în Cercetare 77’, care va fi organizată în Sala Senatului, începând cu ora 11:00.

Vineri, 21 martie, ultima zi a Săptămânii aniversare, este dedicată Ingineriei și Artei, astfel că, de la ora 10:00, în holul Rectoratului, va fi vernisată expoziția ‘De la Inginerie, la Artă’, care va rămâne deschisă publicului până la sfârșitul lunii.

MAI MULT REALITATEA

Criza locuințelor din Europa se agravează: Familiile cheltuiesc mai mult de 40% din venituri pentru chirie

Potrivit datelor de la Eurostat, criza imobiliară din Europa se înrăutățește, prețurile pentru cumpărarea de locuințe pentru închiriere fiind în creștere în orașe precum...

Recomandăm și ...

Neptun Deep: A început forajul primei sonde de exploatare a gazelor naturale în Marea Neagră

OMV Petrom şi Romgaz au început forajul pentru dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud şi Domino din perimetrul Neptun Deep, situat...

Blocul Naţional Sindical: Numărul de salariaţi ar putea creşte cu până la 30%, ajungând la 7,44 milioane, prin integrarea lucrătorilor din economia nedeclarată / Sarcina fiscală generală a muncii...

Blocul Naţional Sindical (BNS) a lansat, marţi, un raport care evidenţiază o serie de provocări şi oportunităţi legate de piaţa muncii din România. Sindicaliştii...

Grevă pe două mari aeroporturi din Belgia, frecventate de foarte mulți români: traficul aerian, dat peste cap pentru o zi

Toate zborurile cu plecare pe 31 martie au fost anulate pe două aeroporturi principale care deservesc capitala Belgiei, Bruxelles, din cauza unei greve naționale...

ULTIMA ORĂ