Saturday, December 13, 2025

Donald Trum, în război cu toată lumea. Ultimii pe listă, Universitatea Harvard

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat marţi că va retrage facilităţile fiscale de care beneficiază Universitatea Harvard, instituţie care refuzase luni să îi îndeplinească unele cerinţe, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Guvernul de la Washington a retras deja universităţii respective subvenţii federale multianuale în valoare de 2,2 miliarde de dolari.

„Poate că Harvard ar trebui să îşi piardă scutirile fiscale şi să fie impozitată ca o entitate politică, dacă îşi susţine în continuare ‘nebunia’ politică, ideologică inspirată de terorism / care îl susţine”, a scris Trump în reţeaua sa Truth Social.

Universitatea respectivă, cu sediul lângă Boston, este o instituţie privată cu un patrimoniu în valoare de peste 50 de miliarde de dolari şi este scutită de impozite atât de guvernul federal al SUA, cât şi de statul Massachusetts.

La Harvard, ca şi în alte instituţii americane de învăţământ superior, studenţii s-au mobilizat împotriva războiului purtat de Israel în Fâşia Gaza. După revenirea lui Trump la Casa Albă, astfel de situaţii au intrat în atenţia guvernului.

Preşedintele a acuzat universităţile respective că permit proliferarea antisemitismului în campusuri, iar executivul le-a cerut să implementeze mai multe măsuri, printre care o „auditare” a opiniilor studenţilor şi ale personalului didactic. În caz de refuz, ar urma să li se taie subvenţiile.

Spre deosebire de Universitatea Columbia din New York, Harvard a refuzat. Preşedintele universităţii, Allan Garber, a dat asigurări, într-o scrisoare adresată luni studenţilor şi profesorilor, că Harvard nu va renunţa „nici la independenţă, nici la drepturile garantate de Constituţie”.

Trump a avut o discuție cu liderii europeni în „termeni destul de duri”

Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri reporterilor de la Casa Albă că a discutat cu liderii europeni despre Ucraina în „termeni destul de duri”,...

Recomandăm și ...

Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe drumurile din România

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, sâmbătă dimineața, la nivelul țării se circulă preponderent pe un carosabil umed, fără precipitații,...

Serviciile de informaţii daneze acuză SUA că îşi folosesc puterea economică pentru a-şi „impune voinţa” asupra aliaţilor – raport

Serviciile de informaţii daneze au acuzat Statele Unite că îşi folosesc puterea economică pentru a „impune propria voinţă” şi că ameninţă cu folosirea forţei...

Inteligența artificială preia controlul în logistică. Companiile investesc milioane în implementare

Bazat pe perspective oferite de peste 2.000 de profesioniști din domeniul depozitării și al lanțurilor de aprovizionare din 21 de țări, cercetarea constată că...

ULTIMA ORĂ