Descoperire șocantă în Timișoara. Adolescentă de 16 ani, găsită spânzurată în propria locuință

Tânăra a fost găsită, miercuri, spânzurată în propria casă, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează circumstanțele tragediei.

Polițiștii Secției 1 Timișoara spun că au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la acest incident, deplasându-se de urgență la fața locului.

În urma verificărilor, s-a constatat decesul tinerei, iar trupul său neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara pentru efectuarea necropsiei.

Surse din cadrul anchetei susțin că fata ar fi decis să își încheie socotelile cu viața la doar 16 ani din cauza unei dezamăgiri în dragoste. 

MAI MULT REALITATEA

Măsuri pentru românii care vor să cumpere o locuință nouă, de la dezvoltatori. Modificări la avansul cerut și la acte

Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor de imobile în alte scopuri riscă să fie sancţionaţi cu 1% din cifra de afaceri. Acest amendament a fost...

Recomandăm și ...

Tradiții, obiceiuri și superstitii, în a doua zi de Paște. Ce este stropitul fetelor nemăritate

Acest obicei este păstrat și astăzi în satele din Ardeal, dar și în Banat sau Bucovina. Potrivit tradiției, în a doua zi de paște...

CTP explică de ce nu îl votează pe Nicușor Dan la prezidențiale, deși l-a votat de două ori pentru a deveni primar

Gazetatul Cristian Tudor Popescu explică faptul că legăturile neclare ale lui Nicușor Dan cu afaceristul Matei Păun îl fac să nu îl voteze pe...

Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare. Revin ploile și vremea instabilă, în aproape toată țara

Noaptea de duminică spre luniVremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minimevor fi cuprinse...

ULTIMA ORĂ