Controversele din jurul noului Papă. Cazul de abuz sexual care se leagă de numele său pe vremea când era misionar în Peru

Habemus Papam! După aproape trei săptămâni de doliu, catolicii din toată lumea îşi ridică fruntea. Cei 133 de cardinali au ales, în premieră, un american ca şef al bisericii. În vârstă de 69 de ani, Papa Leon al 14-lea a ţinut astăzi prima slujbă, în Capela Sixtină. Experţii se aşteaptă ca sfântul părinte, fost misionar, să urmeze multe dintre politicile lui Francisc, dar şi să aducă un echilibru între curentul liberal şi cel conservator din sânul Bisericii Catolice.

MAI MULT OBSERVATOR

Surpriză de ultimă oră pe piața imobiliară – prețurile apartamentelor cresc accelerat în București

Bucureștiul atrage, în momentul de față, toate privirile din sfera imobiliară și nu numai, după creșterile masive de prețuri înregistrată în cazul apartamentelor noi,...

Recomandăm și ...

Administrația Fondului pentru Mediu a anulat „Rabla pentru tractoare” din cauza unor probleme tehnice apărute la aplicația informatică

Administrația Fondului pentru Mediu (ANM) a anulat sesiunea de înscriere în cadrul programului „Rabla pentru tractoare”, destinat producătorilor agricoli – persoane fizice, din cauza...

FOTO Parc celebru din București – modernizat după ce a fost luat teren de la SRI. "Vom avea Cinema sub Stele"

Autoritățile locale au lansat licitația pentru amenajarea Parcului Grozăvești, din capitală.

Salt Bank automatizează economisirea: Acum poți pune bani de-o parte fără grija „fondurilor insuficiente”

Cu toții ne-am dori să economisim mai mult, să facem o obișnuință din a pune ceva deoparte. În același timp, însă, am vrea să...

ULTIMA ORĂ