Thursday, January 15, 2026

Prof. Dr. Peltecu: România, pe primul loc la numărul de cancere de col uterin în stadii avansate/ Ţările cu programe de succes de vaccinare HPV au organizat vaccinarea în şcoli/ Când este vaccinarea HPV eficientă 100%, la ce vârste se face şi cu câte doze

Prof. Dr. Ghieorghe Peltecu, medic primar de obstetrică- ginecologie, profesor universitar la UMF Carol Davila, doctor în ştiinţe medicale, specializat în tratarea tuturor tipurilor de cancere feminine, a explicat pentru News.ro de ce este atât de importantă vaccinarea HPV cancerul de col uterin fiind una dintre puţinele forme de cancer care pot fi prevenite prin vaccinare. Medicul a indicat şi ce tulpini cancerigene acoperă vaccinul disponibil în România, care sunt intervalele de vârstă la care acesta are eficienţă maximă şi care sunt explicaţiile pentru acest lucru. De la 1 decembrie 2023, a intrat în vigoare compensarea vaccinurilor HPV şi pentru băieţii cu vârsta între 11 şi 18 ani, dar şi pentru femeile cu vârsta de până la 45 de ani. Prima categorie are compensare de 100%, aşa cum se întâmplă şi în cazul fetelor cu vârsta între 11 şi 18 ani, iar femeile până în 45 de ani au compensare de 50%.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Presa maghiară: România tocmai și-a dat seama că cel mai valoros teritoriu al său nu este protejat de NATO

Presa maghiară susține că România a realizat abia recent că zona cea mai valoroasă din punct de vedere strategic, Marea Neagră, nu beneficiază de...

Presa maghiară: România tocmai și-a dat seama că cel mai valoros teritoriu al său nu este protejat de NATO

Presa maghiară susține că România a realizat abia recent că zona cea mai valoroasă din punct de vedere strategic, Marea Neagră, nu beneficiază de...

Noi acuzații grave la Spitalul Județean Constanța. Suspiciuni de neglijență medicală după moartea unei paciente

O nouă serie de acuzații vizează activitatea medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Familia unei femei de 42 de ani, care a...

ULTIMA ORĂ