Sunday, February 15, 2026

Gândul: Au picat serverele și serviciile IT de la TVR. Mesajul intern al direcției tehnice

O dovedește o informare internă a departamentului tehnic al televiziunii, în posesia căreia Gândul a intrat.

Practic, echipamentele și serverele IT au fost afectate de o defecțiune tehnică, care a avut loc în jurul orelor 2 dimineața și s-a soluționat abia spre 8 dimineața. Cauza? Fonduri insuficiente, arată gandul.ro.

Informarea internă

„În noaptea de 3 spre 4 februarie 2026, compania de distribuţie de energie electrică a înregistrat două variaţii majore de tensiune, la orele 1:44 şi 2:40. A doua variaţie a determinat funcţionarea defectuoasă a UPS-ului care deserveşte Sala Serverelor IT, acesta intrând în alarmă critică şi modul de by-pass, pierzând capacitatea de protecţie a echipamentelor IT”, se arată în documentul amintit.

Cauza a fost „starea avansată de uzură” a acumulatorilor UPS-ului: „Din 40 de acumulatori, doar doi au fost înlocuiţi în anul 2025, restul nefiind schimbaţi din lipsa de fonduri alocate, deşi în aceste situaţii producătorul impune clar înlocuirea integrală pentru funcţionarea corectă a echipamentului”, mai scrie departamentul tehnic în informare.

Incidentul a afectat sala serverelor IT şi implicit serviciile IT furnizate prin internet (web, mail, agenţii de presă, transfer fişiere). Emisia, conform, informării, nu a fost afectată.

Starea avansată de uzură a acumulatorilor UPS, cauza principală

Gândul prezintă în continuare documentul integral

Informare privind incidentul tehnic care a afectat serverele şi serviciile IT furnizate prin internet
Data publicare: 05-02-2026

În noaptea de 3 spre 4 februarie 2026, compania de distribuţie de energie electrică a înregistrat două variaţii majore de tensiune, la orele 1:44 şi 2:40. A doua variaţie a determinat funcţionarea defectuoasă a UPS-ului care deserveşte Sala Serverelor IT, acesta intrând în alarmă critică şi modul de by-pass, pierzând capacitatea de protecţie a echipamentelor IT.

Cauza principală a incidentului apărut în TVR a fost starea avansată de uzură a acumulatorilor UPS-ului. Din 40 de acumulatori, doar doi au fost înlocuiţi în anul 2025, restul nefiind schimbaţi din lipsa de fonduri alocate, deşi în aceste situaţii producătorul impune clar înlocuirea integrală pentru funcţionarea corectă a echipamentului.

Incidentul a afectat exclusiv Sala Serverelor IT şi implicit serviciile IT furnizate prin internet (web, mail, agenţii de presă, transfer fişiere).

Infrastructura de emisie (CDC şi staţia de sol) nu a fost afectată, acestea beneficiind de alimentări electrice şi circuite de protecţie separate. Totuşi, întreruperea foarte scurtă a alimentării IT a generat avarieri hardware la nivelul infrastructurii de reţea, precum şi întreruperi temporare ale unor servicii IT şi web.

Intervenția de urgență a echipei tehnice

Echipa tehnică a intervenit de urgenţă prin măsuri specifice de avarie, pentru menţinerea continuităţii. Emisia a început conform programului, la ora 6:00, iar serviciile IT critice au fost restabilite progresiv până la ora 7:27.

În acest moment, infrastructura IT funcţionează într-o configuraţie vulnerabilă la alte incidente similare, fără redundanţă la nivelul echipamentelor CORE de reţea şi cu o parte a reţelei în regim temporar. Orice nouă variaţie de tensiune poate duce la oprirea completă a serviciilor IT şi digitale.

În această situaţie, se impune alocarea de urgenţă de fondurilor pentru înlocuirea integrală a acumulatorilor UPS şi revizia generală a acestui echipament, precum şi pentru achiziţia de urgenţă a unei rezerve hardware de reţea (CORE 10G).

Direcţia Tehnică

Compartiment Comunicare

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Marius Tucă Show începe luni, 16 februarie, de la ora 20:00, pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist și istoric. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul....

Marcel Ciolacu: Cel mai bine pentru România este, dacă se rupe această coaliţie, să mergem către alegeri anticipate

Fostul preşedinte al PSD şi fost premier Marcel Cuolacu a afirmat, duminică seară, că, dacă se va ajunge la ruperea coaliţiei, cel mai bine...

Netanyahu pune condiții dure pentru un acord între SUA și Iran: „Am prezentat poziţia noastră foarte clar"

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat duminică, la Ierusalim, condiţiile pe care Israelul le consideră esenţiale pentru a accepta un eventual acord între SUA...

ULTIMA ORĂ