OMS declară urgență globală după focarul de Ebola din Congo care a generat 80 de morți. Virusul mortal a ajuns deja în două capitale africane

Organizația Mondială a Sănătății a declarat stare de urgență internațională după extinderea focarului de Ebola din Republica Democrată Congo și Uganda. Virusul Bundibugyo a provocat deja peste 80 de decese și a ajuns în două capitale africane.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat duminică focarul de Ebola din Republica Democrată Congo și Uganda drept „urgență de sănătate publică de interes internațional”, cel mai ridicat nivel de alertă emis de agenția ONU pentru sănătate, scrie BBC.

Decizia vine după răspândirea rapidă a virusului Bundibugyo, o tulpină rară de Ebola, care a depășit deja zona inițială a focarului și a fost confirmată atât în Kinshasa, cât și în Kampala. OMS a precizat că situația actuală „nu îndeplinește criteriile unei urgențe pandemice”.

Peste 80 de morți și sute de cazuri suspecte

Focarul a izbucnit în provincia Ituri, din estul Republicii Democrate Congo, una dintre cele mai vulnerabile regiuni din punct de vedere sanitar și umanitar. Potrivit datelor oficiale prezentate de OMS, până sâmbătă au fost raportate 80 de decese suspecte, 8 cazuri confirmate în laborator și 246 de cazuri suspecte.

Infecțiile au fost identificate în cel puțin trei zone sanitare: Bunia, Rwampara și Mongbwalu. Situația s-a agravat după confirmarea unui caz de Ebola în Kinshasa, capitala RDC, la o persoană revenită recent din Ituri.

Autoritățile sanitare din Uganda au confirmat, la rândul lor, două cazuri de Ebola în Kampala, aparent fără legătură între ele. Unul dintre pacienți a murit. Cele două persoane infectate veniseră din Republica Democrată Congo, iar cazurile au fost anunțate oficial vineri și sâmbătă. Extinderea virusului în două capitale africane ridică îngrijorări serioase privind controlul transmiterii în zone urbane aglomerate și la punctele de frontieră.

Virusul Bundibugyo este o variantă rară a Ebola și poate provoca febră hemoragică severă, cu simptome precum febră mare, hemoragii interne și externe, vărsături și insuficiență multiplă de organe.

Specialiștii avertizează că mobilitatea populației și infrastructura medicală fragilă din regiune pot favoriza răspândirea rapidă a bolii.


Recomandarea autorului

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Zelenski avertizează Marea Britanie: retragerea drapelului ucrainean de pe primariile britanice riscă să afecteze relațiile bilaterale – „o mică greșeală poate rupe o mare prietenie”

Într-un interviu acordat The Guardian, președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski a criticat decizia unor autorități locale din Marea Britanie de a retrage drapelul Ucrainei de...

José Mourinho revine oficial la Real Madrid, la 13 ani după plecare

Potrivit informațiilor comunicate de Sport Lisboa e Benfica, mutarea a fost confirmată în urma unui acord între cluburi, Real Madrid achitând aproximativ 15 milioane...

José Mourinho revine oficial la Real Madrid, la 13 ani după plecare

Potrivit informațiilor comunicate de Sport Lisboa e Benfica, mutarea a fost confirmată în urma unui acord între cluburi, Real Madrid achitând aproximativ 15 milioane...

ULTIMA ORĂ