Cetatea Rákóczi, „mărul discordiei” între UDMR și AUR. Csoma Botond, liderul deputaților UDMR: „Dan Tanasă, șovinule și grobianule!”

Cetatea Rákóczi din Ghimeș-Făget, județul Bacău, un monument istoric ridicat în anul 1624 de principele Bethlen Gabor, a ajuns „mărul discordiei” între UDMR și AUR. Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, l-a criticat vehement pe deputatul AUR Dan Tanasă, după ce acesta a contestat reabilitarea cetății, monument restaurat cu finanțare publică.

Reacția liderului UDMR a venit în urma declarațiilor lui Dan Tanasă, care a criticat investiția publică în restaurarea unui monument pe care îl asociază cu fostul Imperiu Austro-Ungar, calificând demersul drept „o dovadă crasă de slugărnicie”. Parlamentarul AUR a reproșat, de asemenea, prezența drapelului Ungariei și a ceea ce a numit „așa-zisul steag secuiesc” la inaugurarea cetății.

Într-o postare pe Facebook, Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, s-a adresat către Dan Tanasă, deputat AUR.

„Ascultă aici, Dan Tanasă, șovinule și grobianule!

Cetatea Rákóczi din Ghimeș-Făget nu este proprietatea ta privată, să decizi tu dacă va fi restaurată sau nu! Maghiarii din România sunt contribuabilii acestei țări, așa că au dreptul ca monumentele istorice aflate în regiunile în care trăiesc să fie renovate. Iar tu vei ajunge oricum la groapa de gunoi a istoriei, unde te așteaptă ceilalți prieteni șovini ai tăi care ajunseseră deja acolo. E doar o chestiune de timp!”, a scris Csoma Botond pe Facebook.

Mesajul lui Csoma Botond

Reacția vine în urma postării lui Dan Tanasă

Csoma Botond a reacționat după ce Dan Tanasă a atacat proiectul de restaurare a Cetății Rákóczi, susținând că monumentul, pe care îl leagă de trecutul austro-ungar al regiunii, a fost refăcut cu bani publici românești.

„Să reabilitezi, pe banii românilor, obiective ale Imperiului Austro-Ungar, în care românii erau tratați ca animalele și erau lipsiți de drepturi politice și religioase, este o dovadă crasă de slugărnicie, nu de toleranță sau «pro-europenism»”, a scris deputatul AUR pe Facebook, ieri.

Mesajul lui Dan Tanasă

Autorul recomandă:

Sursă foto: Facebook

MAI MULT GANDUL.RO

Greșeli care pot compromite grădina: plante ale căror flori ofilite nu trebuie îndepărtate

Experții în grădinărit spun că unele plante nu ar trebui curățate de florile ofilite deoarece se autoînsămânțează, protejează mugurii noi sau oferă semințe pentru...

Recomandăm și ...

Reacții în lumea politică după victoria lui Cristian Mungiu la Cannes. Bolojan: „Ne bucurăm să vedem un cineast român apreciat la cel mai înalt nivel”

După ce Cristian Mungiu a câștigat sâmbătă, 23 mai, marele trofeu Palme d’Or cu pelicula „Fjord”, mai mulți politicieni au transmis mesaje de felicitare...

Premieră logistică. România a realizat primul transport aerian cu peste 4.000 de oi în Algeria

Peste 4.000 de ovine au fost transportate pe cale aeriană din România către Algeria, în cadrul primei operațiuni cargo de acest tip realizate de...

Ilie Bolojan, felicitări pentru Cristian Mungiu, premiat la Cannes: Mulţumim pentru imaginea pe care o duce mai departe despre România

Premierul interimar Ilie Bolojan îl felicită pe regizorul Cristian Mungiu pentru premiul obţinut la Festivalul de Film de la Cannes cu fiklmul Fjord şi...

ULTIMA ORĂ