Ilie Bolojan spune că energia este domeniul în care sunt cele mai multe nereguli

Premierul interimar a descris în luna aprilie mecanismele prin care se pierd bani publici, inclusiv rețele conectate politic și instituțional. El a descris metaforic aceste practici ca pe niște „rozătoare” care consumă resursele statului, explicând că rolul său a fost să „aprindă lumina” și să scoată la vedere problemele.

„Și, foarte plastic, gândiți-vă că în «cămara aceea pe care o mai are gospodarul», atunci când deschizi ușa, vezi că ai niște șoricei, niște șobolani, un fel de rozătoare care îți rod acele «alimente». Și, metaforic, am aprins becurile cât se poate de clar. Nu e rostul meu, dar asta am încercat: să fac lumină acolo, dar am o experiență în administrație și astfel am înțeles un lucru foarte important”, a spus Ilie Bolojan.

„Cele mai mari probleme sunt în zona de energie”

Într-un interviu acordat miercuri DigiFM, premierul interimar a fost întrebat în ce cămară s-a îngrozit când a aprins lumina.

„Cele mai mari probleme cred că sunt în zona de energie, la modul cinstit, pentru că sunt și foarte mulți bani și pentru că e o zonă în care companiile publice practic fac legea. Gândiți-vă că trei companii puiblice produc 60% din energia României, una reglementează lucrurile, una transportă, aici neregulile au un impact distrugător”, a spus Ilie Bolojan.

El a adăugat că în toate companiile sunt „spații de îmbunătățire”.

„Dar vă spun, tot foarte cinstit, aproape toate instituțiile pe care le-am analizat aveau spații mari de îmbunătățire. Deci se poate schimba foarte mult în România cu o guvernare bună, dar e greu să faci o guvernare bună cu 15%, în timp ce ceilalți te torpilează”, a declarat premierul interimar.

MAI MULT MEDIAFAX

Proiecte majore de infrastructură din sudul Moldovei și din Dobrogea, finalizate de firma gălățeană Citadina 98

Compania gălățeană Citadina 98 și-a consolidat în ultimii ani prezența în marile proiecte de infrastructură din sudul Moldovei și Dobrogea. Printre realizările recente se...

Recomandăm și ...

Trump mută o şedinţă de Guvern privind Iranul de la Camp David la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că mută o reuniune a Guvernului prevăzută miercuri la Camp David, o reşedinţă militară izolată, situată în vestul...

Ilie Bolojan, despre proiectul de la Doiceşti: Are probleme serioase şi mi s-a părut de bun simţ şi absolut normal, dacă acel proiect ar putea avea un impact asupra...

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că faptul că proiectul de la Doiceşti pare să se ducă într-o zonă în care vom constata...

Proiecte majore de infrastructură din sudul Moldovei și din Dobrogea, finalizate de firma gălățeană Citadina 98

Compania gălățeană Citadina 98 și-a consolidat în ultimii ani prezența în marile proiecte de infrastructură din sudul Moldovei și Dobrogea. Printre realizările recente se...

ULTIMA ORĂ