Ambasadorul Cosmin Dinescu va conduce noua Misiune de Parteneriat a UE în Armenia

Oana Țoiu l-a felicitat, într-o postare pe X, pe ambasadorul Cosmin George Dinescu pentru numirea sa în funcția de șef al nou-înființatei Misiuni de Parteneriat a Uniunii Europene în Armenia (EUPM Armenia), mandat care începe la 11 iunie 2026.

„Această numire, realizată în urma unui proces de selecție extrem de competitiv, reprezintă o recunoaștere deplină a experienței sale profesionale și a standardelor înalte ale corpului diplomatic român”, a transmis Țoiu.

Ministrul a evidențiat experiența de peste 25 de ani a lui Cosmin Dinescu în diplomație, precum și rolul său în înființarea și conducerea Misiunii de Parteneriat a UE în Republica Moldova.

„Cariera sa diplomatică remarcabilă, de peste 25 de ani, abilitățile dovedite de leadership în înființarea și conducerea EUPM Moldova, precum și expertiza României în materie de reziliență societală constituie resurse esențiale pentru acest nou și important mandat”.

Conform lui Țoiu, „sub conducerea sa, EUPM Armenia va sprijini reziliența democratică și capacitățile de gestionare a crizelor din această țară, oferind consultanță strategică și operațională pentru combaterea amenințărilor cibernetice, a dezinformării și interferențelor externe, precum și a fluxurilor financiare ilicite”.

Ministrul a amintit că misiunea a fost înființată în primăvara anului 2026, la solicitarea autorităților armene, pentru un mandat inițial de doi ani.

„Misiunea EUPM Armenia reflectă angajamentul ferm al Uniunii Europene de a sprijini securitatea, reziliența și dezvoltarea democratică a Armeniei. Îi urez domnului ambasador Cosmin Dinescu mult succes în îndeplinirea acestui mandat de maximă importanță și în consolidarea parteneriatului dintre Uniunea Europeană și Armenia”, a conchis șefa diplomației române.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

De ce preferă unii ospătari bacșișul cash: „Problema apare în lanțul de încredere"

Un utilizator Reddit susține că Europa începe să preia tot mai multe elemente din cultura americană a bacșișului și propune limitarea unor practici precum...

Armata SUA anunţă că a început să lanseze atacuri împotriva Iranului

Comandamentul Central al SUA a anunţat că forţele sale au început să lanseze atacuri de „autoapărare” împotriva Iranului, marţi la ora 17:00 ET (24:00,...

Baschetbalistul LeBron James spune că se va retrage atunci când nu va mai iubi antrenamentele

„Totul depinde de minte. Unde merge mintea, corpul va urma. Când nu voi mai iubi să ajung la arenă cu cinci ore înainte de...

ULTIMA ORĂ