Dunărea a scăzut încât o treci la pas. Specialiștii spun că și în perioada următoare nivelul va fi tot mai mic

Dunărea a scăzut încât o treci la pas. Specialiștii spun că și în perioada următoare nivelul va fi tot mai mic.

Secetă într-o zonă a țării, inundații într-alta! Asta se întâmplă în România. După ce furtunile au făcut dezastru în unele județe, în Dolj, Dunărea scade de la o zi la alta. La Calafat, de exemplu, debitul a coborât chiar și cu 30 de cm pe zi.

În zona Calafat, azi, debitul era sub jumătate față de cel normal pentru aceasta perioadă. Dacă ar trebui să aiba 5900 de metri cubi pe secundă, acum Dunarea are un debit cu care oamenii din zona sunt obișnuiți în luna august.

Pentru că a scazut foarte mult, nici pește nu mai este în această zona. Pescarii azi nu au prins niciun pește. Imaginea Dunării secate le este comună oamenilor, însă fenomenul a apărut prea devreme anul acesta.

Hidrologii spun că debitul va fi în scădere și săptămânile următoare.

„Conform prognozei elaborate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a apelor, în ultimele 24 de ore, nivelurile și debitele au fost, în general, în scădere. O scădere ușoară, dar, totuși, e o scădere. <00.30-00.52> Conform diagnozei, debitul Dunării la intrarea în țară a fost într-o ușoară creștere de 2.800 de m3/s, iar la PF II 2.914 m3/sec. Ea se situează sub media multianuală a lunii iunie de 5.900 m3/s”, spune Daniel Naicu, director Aba Jiu.

Dacă se va ajunge la un debit de 2.200 m3/s, activitatea feribotului se va opri la Bechet.

Recomandările autorului:

Pepenii oltenești ajung mai târziu în piețe din cauza frigului

Ce se întâmplă când căldura și seceta fac front comun. Semnal de alarmă: „Jumătate din populația lumii ar fi afectată”

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Cupa Mondială 2026: Pentru 70 de euro, înaintea meciurilor, fanii îşi vor vedea numele afişate pe ecrane gigantice

FIFA a decis să permită fanilor să îşi vadă numele afişat pe ecranele gigantice ale unui stadion, la Cupa Mondială. Totul se va întâmpla...

„O lege a salarizării nu se scrie doar cu sindicatele”. Dragoș Pîslaru anunță consultări publice pe proiect, într-un live pe Facebook

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat marți că va deschide consultările privind legea salarizării unitare către întreaga societate și că va organiza...

Rețineri în clanurile Duduianu/Pian pentru trafic de persoane și proxenetism. Victimele erau exploatate în străinătate

Trei membri ai clanurilor Duduianu/Pian au fost reţinuţi, marţi, după câteva ore de audieri, pentru trafic de persoane şi proxenetism. 

ULTIMA ORĂ