Eugen Tomac, după consultările cu grupu PACE Întâi România: O întâlnire foarte bună. Toți parlamentarii au venit cu propuneri de îmbunătățire a planului de guvernare

„Am avut o întâlnire foarte bună, un schimb de opinii cu privire la obiectivele pe care mi le-am propus pentru viitorul guvern. Am prezentat lista de miniștri pe care îi propun, până la ora actuală. Și ce mi s-a părut extrem de important, că toți parlamentarii cu care am discutat au venit cu propuneri concrete privind îmbunătățirea programului de guvernare”, a declarat Tomac după consultările cu parlamentarii grupului PACE Întâi România. 

Premierul desemnat a dat asigurări că programul de guvernare va conține măsuri importante pentru relansarea economiei. 

„I-am asigurat și pe colegii parlamentari și i-am asigurat și pe români că programul de guvernare cu care voi veni în Parlament are măsuri îndrăznețe în ceea ce privește relansarea economică”, mai spune Eugen Tomac. 

Premierul desemnat a apreciat drept interesantă propunerea privind acordarea unei atenții sporite sportului, chair înființarea unui minister al Sportului: „Mi s-a părut o propunere interesantă pe care nu am mai auzit-o până acum, propunerea de a acorda mai multă atenție sportului, nu voi înființa un minister al sportului pentru că nu vreau să creez noi structuri, dar cred că trebuie să acordăm mai multă atenție Agenției Naționale pentru Sport”. 

De asemenea, Tomac a anunțat că după finalizare consultărilor se va întâlni cu președintele României, Nicușor Dan, pentru a-i prezenta concluziile: „Indiscutabil că în următoarele zile îi voi solicita o primire președintelui Nicușor Dan pentru a-i prezenta concluziile după discuțiile pe care le-am avut în aceste zile”. 

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ţara arde şi politicienii se ceartă pe… galoși. Dominic Fritz, replică acidă pentru Simonis, după criticile vestimentare

O declarație a liderului PSD Timiș, Alfred Simonis, despre felul în care se îmbracă membrii USR a declanșat o dispută care ia amploare în...

O enigmă a economiei mondiale. De ce preţul petrolului nu a atins valorile prognozate după trei luni de blocaj în Strâmtoarea Ormuz

Una dintre cele mai mari enigme ale economiei globale este motivul pentru care piaţa petrolului a rămas atât de calmă în timpul unuia dintre...

Cupa Mondială 2026: Înlocuire în lotul Canadei, Nelson a fost chemat în locul accidentatului Flores

Asociaţia Canadiană de Fotbal a anunţat marţi că atacantul Marcelo Flores, selecţionat în lotul iniţial al Canadei pentru Cupa Mondială, s-a accidentat şi va...

ULTIMA ORĂ