Grevă japoneză în spitale față de proiectul noii legi a salarizării. SANITAS amenință cu grevă generală dacă revendicările sunt ignorate

Federația SANITAS a declanșat marți greva japoneză în spitalele și unitățile de asistență socială din România. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării unitare.

Potrivit organizației sindicale, acțiunea se va desfășura prin purtarea de banderole de către membrii de sindicat, însă activitatea din spitale și din unitățile de asistență socială nu va fi întreruptă.

„Dorim să transmitem un mesaj clar autorităților, un avertisment și un apel la dialog. Acest demers nu este scopul final al acțiunilor noastre”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții SANITAS pe Facebook.

Organizația sindicală avertizează că în cazul în care revendicările angajaților din sănătate și asistență socială vor continua să fie ignorate, va fi declanșată greva generală.

„Dacă revendicările angajaților din sănătate și asistență socială vor continua să fie ignorate, Sanitas intenționează declanșarea unei greve generale, cu întreruperea activității, în condițiile prevăzute de lege. Ne dorim soluții, nu conflicte!”, mai transmite SANITAS.

Principalele revendicări formulate de Federația Sanitas sunt:

  • valoare de referință 4.325 lei;
  • coeficienți salariali corecți și echitabili;
  • spor de tură menținut la 15%;
  • spor pentru sâmbătă și duminică menținut la 100 %;
  • personalul TESA să fie în aceeași Anexă cu personalul sanitar.

Sindicaliștii au ieșit în stradă săptămâna trecută

Câteva mii de sindicaliști ai Federației SANITAS din întreaga țară au protestat miercuri în Piața Victoriei, nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării unitare. Reprezentanții angajaților din sănătate și asistență socială susțin că forma actuală a actului normativ este inechitabilă și avertizează că ar putea conduce la plafonarea sau chiar diminuarea veniturilor pentru o mare parte dintre salariații din sistem.

Protestatarii au venit din mai multe județe ale țării și cer Guvernului să renunțe la actuala formă a proiectului aflat în dezbatere publică.

MAI MULT MEDIAFAX

Tomac, după consultări cu UDMR: Sper că în aceste zile voi reuși să conving o majoritate parlamentară să îmi acorde încrederea

După întâlnirea de marți dimineața cu lideri ai UDMR, Eugen Tomac a spus că le-a prezentat acestora prioritățile cabinetului pe care îl propune și...

Recomandăm și ...

Cum se construiește un proiect editorial în industria iGaming

Un proiect editorial în iGaming începe cu o întrebare simplă: ce informație caută cititorul înainte să aleagă un operator, să compare o ofertă sau...

ULTIMA ORĂ