Trump susține că SUA și Iranul sunt foarte aproape de un acord istoric: „În următoarele două săptămâni vom declara victoria totală”

Președintele Donald Trump susține că Statele Unite se apropie de o înțelegere majoră cu Iranul și afirmă că Washingtonul ar putea declara „victoria totală” în următoarele două săptămâni. Declarațiile vin pe fondul negocierilor privind programul nuclear iranian și viitorul relațiilor dintre cele două state.

Într-o nouă serie de declarații optimiste privind dosarul iranian, președintele Donald Trump a afirmat că Statele Unite se află într-o poziție favorabilă în negocierile cu Teheranul și că rezultatul acestora ar putea conduce la ceea ce a numit o „victorie totală”. Liderul de la Casa Albă a făcut afirmațiile în cadrul unui miting televizat organizat în sprijinul senatorului Lindsey Graham, care participă la alegerile primare din Carolina de Sud.

„Negociem acum, iar ei vor să încheie o înţelegere foarte bună. Sunt dispuşi să ne ofere totul, sunt dispuşi să renunţe la armele nucleare”, a declarat președintele Donald Trump.

Donald Trump / Foto – Mediafax

Casa Albă mizează pe un acord privind programul nuclear iranian

Potrivit liderului american, discuțiile dintre Washington și Teheran ar fi intrat într-o etapă decisivă, iar administrația sa este optimistă în privința rezultatului final.

„Cred că câştigăm această bătălie, dar o veţi câştiga cu adevărat în următoarele două săptămâni, când vom declara victoria totală; va fi o victorie totală, se va întâmpla foarte curând, iar preţurile petrolului vor scădea vertiginos”, a declarat  Trump.

Afirmațiile vin într-un moment în care piețele internaționale urmăresc cu atenție evoluția negocierilor dintre Statele Unite și Iran, orice progres diplomatic având potențialul de a influența semnificativ piața energetică globală.

Trump: Iranul „nu are de ales” decât să accepte un acord

Într-un interviu acordat duminică emisiunii „Meet the Press” de la NBC, liderul de la Casa Albă a fost întrebat de ce Iranul nu a acceptat până acum un acord, în condițiile în care administrația americană susține că Teheranul dorește să ajungă la o înțelegere.

„Pentru că sunt puternici. Sunt mândri. Sunt lucruri pe care nu au crezut niciodată că le vor face, dar pe care vor fi nevoiţi să le facă. Nu au de ales. Şi durează puţin”, a declarat Trump.

Totuși, presa americană amintește că nu este pentru prima dată când liderul de la Casa Albă vorbește despre „progrese majore” care ar urma să se concretizeze într-un interval de două săptămâni. CNN notează că și armistițiul anunțat anterior între Statele Unite și Iran era prevăzut inițial să conducă la un acord într-un termen similar.

Deocamdată, nici Washingtonul și nici Teheranul nu au anunțat oficial finalizarea unui acord. Mai mult, Israelul și Iranul s-au atacat reciproc cu cu rachete în cursul zilei de ieri.


Recomandarea autorului

MAI MULT GANDUL.RO

Incendiu la o grădiniță din Prahova, după ce un acoperiș a luat foc. Copiii, evacuați în siguranță

Pompierii din cadrul ISU Prahova intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei grădinițe din satul Țărculești, comuna Gornet-Cricov. Potrivit ISU...

Recomandăm și ...

De ce spun experții internaționali că Europa tratează greșit produsele fără fum 

La Technovation 2026, conferința organizată de Philip Morris International la Stockholm în mai, cercetători, experți în politici publice și foști oficiali guvernamentali au discutat...

Incendiu la o grădiniță din Prahova, după ce un acoperiș a luat foc. Copiii, evacuați în siguranță

Pompierii din cadrul ISU Prahova intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei grădinițe din satul Țărculești, comuna Gornet-Cricov. Potrivit ISU...

Cod galben de furtuni în Muntenia și Dobrogea. ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

ANM a emis un cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe zone din Muntenia și Dobrogea. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii...

ULTIMA ORĂ