Victor Ponta a dezvăluit care este „primul lucru” pe care i l-a spus lui Eugen Tomac la întâlnirea de la Parlament: „Am făcut câteva remarci”

Victor Ponta, deputat afiliat grupului Uniți pentru România (UPR), a declarat, pentru GÂNDUL, că discuțiile cu premierul desemnat Eugen Tomac au decurs „foarte civilizat”.  Fostul premier a dezvăluit ce sugestii i-a dat în cadrul întâlnirii de la Parlament.

Marţi, Tomac a continuat seria discuţiilor cu partidele, în cursa de a obține numărul necesar de voturi pentru învestirea Guvernului. Premierul desemnat s-a întâlnit cu reprezentanții UDMR, ai Minorităților Naționale, dar și cu parlamentarii din grupul Uniți pentru România (UPR), PACE și POT.

Ce i-a sugerat Ponta lui Tomac

Întrebat, după consultări, ce sfat i-ar da lui Tomac, ca de la fost prim-ministru la premier desemnat, Ponta a replicat că nu i-a dat sfaturi, ci că i-a comunicat câteva sugestii.

Mai precis, Ponta i-a transmis lui Eugen Tomac că trebuia să vină însoțit, la negocierile cu formațiunile parlamentare, de câteva propuneri de ministru, oferindu-i drept exemplu pe Dan Neculăescu, propunerea pentru Ministerul Apărării, Luca Niculescu, propunerea pentru MAE, și Nicolae Istudor, propunerea pentru Ministerul Agriculturii.

„Nu dau sfaturi. Am făcut și eu câteva remarci pe baza experienței, de bătrân, pe care o am. Primul lucru pe care i l-am spus e că n-ar fi trebuit să vină singur. Trebuie să vină cu doi-trei miniștri, mai ales că, așa cum spunea și domnul Chiriță (n.r. – Răzvan Chiriță, liderul grupului UPR), cel puțin numele vehiculate în presă la Apărare, la Externe, la Agricultură sunt foarte buni, ce să mai discutăm!”, a spus Ponta.

Ce spune fostul premier despre lista lui Tomac

În opinia sa, propunerile aflate pe lista de miniștri prezentată de Tomac  sunt „oameni de 100 de ori mai buni decât cei care sunt acum”.

„Ne propun niște oameni de o sută de ori mai bine pregătiți și mai deștepți decât ăștia pe care îi are acum Bolojan. Adică la Externe, la Apărare, la Agricultură, la Mediu, la ce vrei tu. Ăia pe care i-am citit în presă, în „Gândul” i-am citit. Sunt mult, mult mai deștepți și mai bine pregătiți decât actualii”, a transmis Victor Ponta, la Marius Tucă Show, cu o zi înaintea discuțiilor cu Tomac din Parlament. Însă fostul premier a vorbit și despre formula politică în jurul căreia se încearcă formarea unui Executiv. Acesta spune aceasta nu reflectă rezultatul alegerilor parlamentare.

Constituția limitează la maximum 45 de zile interimatul miniștrilor care i-au înlocuit pe cei demisionari, iar în acest moment miniștrii unor portofolii cheie precum Justiția sau Agricultura nu mai pot aproba nici măcar memorandumuri de bază.

Premierul desemnat după consultările de marți: Am ascultat cu atenție

Premierul desemnat a ieșit marți, în jurul orei 18.30 de la discuții  parlamentarii grupului PACE – Întâi România, aceasta fiind ultima discuție cu grupările politice programată pentru această zi.

„Am avut o nouă întâlnire la grupul senatorilor și parlamentarilor PACE. Am ascultat cu multă atenție problemele pe care le-au ridicat. Cred că parte din chestiunile discutate reflectă în mod obiectiv frământările românilor”, a spus Tomac.

AUTORUL RECOMANDĂ ȘI:

 

 

 

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Italianul Luca Parmitano, primul european ales de NASA pentru a participa la o misiune Artemis

NASA a anunţat marţi că italianul Luca Parmitano va participa alături de trei americani la misiunea Artemis III, care va testa în 2027 două...

Italianul Luca Parmitano, primul european ales de NASA pentru a participa la o misiune Artemis

NASA a anunţat marţi că italianul Luca Parmitano va participa alături de trei americani la misiunea Artemis III, care va testa în 2027 două...

Medicul Lorelei Nassar, implantolog la Clinica dr Lorelei Nassar: Indiferent cât de mult marketing s-ar face în medicină, pacienţii vin la urma urmei prin recomandare

Dr. Lorelei Nassar, chirurg oro maxilo-facial, implantolog la Clinica dr Lorelei Nassar, a declarat că, indiferent cât marketing se face în domeniul medical, pacienţii...

ULTIMA ORĂ