„Vrem să-l vedem în Ucraina”. Zelenski vrea să-l invite pe regele Charles al III-lea într-o vizită de stat

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că vrea să-i adreseze o invitație oficială regelui Charles al III-lea pentru o vizită de stat în Ucraina, dacă situația de securitate va permite acest lucru.

Potrivit Ukrinform, declarațiile au fost făcute de președintele ucrainean într-un interviu acordat publicației The Guardian.

Acesta a spus că are o relație apropiată cu monarhul britanic, cu care s-a întâlnit de mai multe ori în ultimii ani. El a amintit inclusiv de sprijinul public oferit de regele Charles după disputele apărute în timpul vizitei sale la Casa Albă de anul trecut.

„Astăzi vreau foarte mult să-l invit [pe rege]. Nu știu din punct de vedere al securității. Da, desigur, vrem foarte mult să-l vedem în Ucraina. Nu știu cum va fi anul acesta, dacă este posibil, dar, desigur, vrem să-l vedem”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a mai spus că regele Charles continuă să susțină Ucraina, însă a evitat să dezvăluie detalii private despre discuțiile dintre ei.

„Depinde de maiestatea sa să răspundă la astfel de întrebări”, a spus liderul de la Kiev.

Volodimir Zelenski a punctat în interviul respectiv și cât contează relația apropiată pe care o are cu familia regală britanică, afirmând că între el și monarh există o legătură bazată pe încredere și respect reciproc.

„Avem o relație foarte bună, știți. Astăzi, dimineață, când am vorbit la telefon cu soția mea, cu tot respectul pentru Keir [Starmer], dar soția mea i-a transmis mai întâi cele mai bune urări Majestății Sale, desigur, și apoi prim-ministrului, desigur. Deci, bineînțeles, noi și Ucraina o iubim pe Majestatea Sa”, a adăugat Zelenski.

Pe 8 iunie, Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Cei doi s-au mai văzut anterior și pe 17 martie.

În ultimii ani, mai mulți membri ai familiei regale britanice au vizitat Ucraina. Ducesa de Edinburgh, Sophie, a devenit primul membru al familiei regale care a mers în Ucraina după declanșarea invaziei rusești.

Tot anul trecut, prințesa Anne, sora regelui Charles al III-lea, a efectuat o vizită neanunțată în Ucraina, unde s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski și cu prima-doamnă Olena Zelenska.

De asemenea, prințul Harry a vizitat Ucraina de trei ori, cea mai recentă deplasare având loc în septembrie anul trecut.

MAI MULT MEDIAFAX

Pasagerii din avioane își riscă viața luând bagaje și filmând în situații de urgență

Avioanele de pasageri sunt proiectate să fie evacuate complet în 90 de secunde în caz de urgență – dar persoanele care își iau bagajele...

Recomandăm și ...

Polonia ia în calcul să îi retragă lui Zelenski Ordinul Vulturului Alb, după ce Ucraina a onorat o unitate militară acuzată de masacrarea polonezilor

Președintele polonez Karol Nawrocki analizează posibilitatea de a-i retrage președintelui ucrainean Volodimir Zelenski Ordinul Vulturului Alb, după ce Ucraina a onorat o unitate...

ULTIMA ORĂ