Noi proteste în Bolivia după adoptarea unei legi care permite măsuri mai dure împotriva manifestanților

Luni, manifestanții au atacat forțele de ordine cu petarde, pietre și bastoane în orașul Cochabamba din Bolivia, iar poliția a răspuns cu gaze lacrimogene. Zeci de persoane au fost arestate în timpul confruntărilor, care au izbucnit după ce șeful statului a promulgat o lege ce facilitează instituirea stării de urgență.

Noua legislație îi oferă guvernului mai multă flexibilitate pentru declararea stării de urgență, măsură care ar permite suspendarea unor drepturi constituționale și desfășurarea armatei pentru deblocarea drumurilor și reprimarea protestelor. Pentru intrarea în vigoare a măsurii este necesar însă un decret separat al președintelui.

Într-un discurs susținut după semnarea legii, Rodrigo Paz a acuzat că în spatele revoltelor se află „narco-teroriști” și a avertizat că „zilele lor sunt numărate”, potrivit AFP.

„Securitatea noastră este pusă în pericol atunci când narco-terorismul și prioritățile anumitor actori nu sunt aliniate cu democrația și constituția noastră. Ei își pun propriile interese mai presus de cele ale societății boliviene”, a declarat liderul de la La Paz.

Protestele sunt alimentate de nemulțumirea față de eliminarea subvențiilor la combustibili, inflația ridicată și lipsa unor soluții la criza economică ce afectează țara. Sindicatele, organizațiile de fermieri și grupurile indigene au instituit aproximativ 90 de blocaje rutiere pe principalele căi de transport, izolând orașe importante și provocând penurii de alimente, carburanți și medicamente.

Potrivit unui raport al Avocatului Poporului, între 1 mai și 2 iunie, protestele s-au soldat cu 10 morți, 37 de răniți și 365 de arestări. Autoritățile afirmă că șapte dintre decese au fost cauzate de lipsa accesului la servicii medicale, însă toate cazurile sunt investigate.

Confruntările s-au intensificat în ultimele zile

Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a încerca să îndepărteze baricadele, însă în unele zone forțele de ordine au fost nevoite să se retragă după ce asupra lor s-a tras cu arme de foc. Mai mulți polițiști au fost răniți, iar Avocatul Poporului a raportat cel puțin 14 civili răniți în timpul violențelor.

La scurt timp după discursul lui Paz, protestatari au luat cu asalt sediul unui sindicat al transportatorilor din El Alto, pe fondul nemulțumirilor generate de lipsa combustibilului. Poliția a anunțat arestarea a 28 de persoane.

În Cochabamba, fermierii au încercat să blocheze un pod strategic care leagă regiunea de vestul țării, iar poliția a reținut alte 23 de persoane după intervenția pentru dispersarea mulțimii.

Pe de altă parte, sute de locuitori ai capitalei La Paz au ieșit în stradă cu steaguri albe, cerând încetarea blocajelor.

Rodrigo Paz a ajuns la putere în noiembrie anul trecut, promițând să rezolve cea mai gravă criză economică a Boliviei din ultimele decenii. Totuși, reformele sale economice și incapacitatea de a răspunde revendicărilor sociale au alimentat nemulțumirea populației.

Guvernul susține că protestele sunt încurajate de fostul președinte Evo Morales și de susținătorii săi din rândul cultivatorilor de coca. Morales, care se ascunde pentru a evita arestarea într-un dosar legat de o relație cu o minoră, respinge acuzațiile.

Pe plan extern, administrația lui Paz a primit sprijin din partea alianței regionale anti-cartel, susținută de președintele american Donald Trump și din care fac parte mai multe guverne pro-occidentale din America Latină.

MAI MULT MEDIAFAX

20.000 de persoane au fost strămutate în urma cutremurului din Filipine

Doar patru persoane erau considerate dispărute în evidențele oficiale din provinciile sudice din Filipine, în apropierea locului unde s-a produs cutremurul cu magnitudinea de...

Recomandăm și ...

Ce înseamnă refresh rate la ecran și de ce 120 Hz pare mai fluid decât 60 Hz

Refresh rate (rata de reîmprospătare a imaginii) este unul dintre termenii care au devenit tot mai importanți odată cu apariția telefoanelor, monitoarelor și televizoarelor...

20.000 de persoane au fost strămutate în urma cutremurului din Filipine

Doar patru persoane erau considerate dispărute în evidențele oficiale din provinciile sudice din Filipine, în apropierea locului unde s-a produs cutremurul cu magnitudinea de...

Un inventator din Vaslui susține că a creat „mașina viitorului”. Prototipul ar putea accelera la peste 300 km/h într-o secundă

Prototipul a fost montat recent pe un Audi A8 și prezentat publicului în cadrul unor demonstrații organizate la Iași, Bârlad și Focșani. Potrivit inventatorului,...

ULTIMA ORĂ