Operațiunea „JUPITER 5”, ziua 2: Peste 200 de percheziții la nivel național și prejudicii de peste 23,5 milioane de lei

Marți, în cadrul celei de-a doua zile a operațiunii „JUPITER 5”, sunt desfășurate 51 de acțiuni operative la nivel național, fiind puse în aplicare 207 mandate de percheziție domiciliară și 77 de mandate de aducere în dosare penale aflate în instrumentarea unităților de parchet din țară.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt investigate mai multe infracțiuni, iar valoarea prejudiciului se ridică la peste 23,5 milioane de lei.

„Sunt investigate infracțiuni economico-financiare, fapte de corupție, infracțiuni silvice, infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor, înșelăciune, spălarea banilor, camătă, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, delapidare, contrabandă, abuz în serviciu, punere în circulație de produse contrafăcute și obținere ilegală de fonduri, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută simplă și bancrută frauduloasă, șantaj, infracțiuni la regimul jocurilor de noroc, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și infracțiuni prevăzute de legislația fiscală”, se arată în comunicat.

În acest sens, anchetatorii urmăresc ridicarea de documente, sisteme informatice și medii de stocare a datelor care pot constitui probe în cauzele investigate. De asemenea, sunt vizate bunuri susceptibile de a proveni din activități infracționale sau deținute fără drept.

În paralel, procurorii au în vedere dispunerea unor măsuri preventive și instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, conturilor bancare și altor valori patrimoniale, pentru recuperarea prejudiciilor.

„Operaţiunea „JUPITER” are drept scop combaterea criminalităţii la nivel naţional prin acţiuni coordonate între Ministerul Public şi Poliţia Română, constând în identificarea şi destructurarea grupărilor infracţionale, tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate, recuperarea prejudiciilor şi a produsului infracţional”, mai precizează comunicatul.

MAI MULT MEDIAFAX

De la „Panenka” la „parking the bus”. Expresiile din fotbal pe care fanii le vor aduce la Cupa Mondială

Una dintre cele mai cunoscute expresii din fotbalul englez este „squeaky bum time”, folosită pentru ultimele minute tensionate ale unui meci decisiv, scrie AP....

Recomandăm și ...

Raport ICAN: Cele nouă puteri nucleare ale lumii au cheltuit pentru arsenalele lor peste 3.700 dolari pe secundă în 2025

Cele nouă state dotate cu arme nucleare şi-au sporit cheltuielile pentru aceste arsenale cu 19% în anul 2025, potrivit unui raport al Campaniei internaţionale...

Aeroportul „Henri Coandă” devine primul din România cu zboruri coordonate la decolare și aterizare

Aeroportul „Henri Coandă” București devine, începând de anul acesta, primul aeroport din România cu aterizări și decolări coordonate, a anunțat marți, 9 iunie, Compania...

Apple anunță o funcție esențială pentru toți utilizatorii odată cu introducerea iOS 27

Din noianul de funcţii de inteligenţă artificială promise de Apple pentru iOS 27 se remarcă posibilitatea folosirii acesteia pentru schimbarea automată a tuturor parolelor...

ULTIMA ORĂ