Venus și Jupiter, spectacol rar pe cer în această noapte. Cum să vezi „sărutul cosmic” din România

Unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale acestei veri va putea fi observat și din România în serile de 9, 10 și 11 iunie, atunci când planetele Venus și Jupiter vor apărea foarte aproape una de cealaltă pe cer, imediat după apusul Soarelui, potrivit National Geographic.

Punctul maxim al conjuncției planetare va avea loc în seara de 9 iunie 2026, când cele două planete vor părea aproape lipite pe bolta cerească, oferind o imagine inedită deasupra orizontului vestic.

Fenomenul va putea fi urmărit cu ochiul liber și este considerat unul dintre cele mai impresionante evenimente astronomice vizibile în această perioadă.

Deși Venus și Jupiter se află la sute de milioane de kilometri distanță de Pământ, din perspectiva observatorilor de pe Terra, ele vor părea foarte apropiate una de cealaltă și vor putea fi identificate cu mare ușurință cu ochiul liber.

Venus va fi cel mai ușor de recunoscut datorită luminozității foarte puternice și este cunoscută popular drept steaua serii. Jupiter va apărea și el ca un punct luminos vizibil pe cerul nopții.

În aceeași zonă ar putea fi observată și planeta Mercur, însă aceasta va fi foarte aproape de orizont și mult mai greu de văzut fără anumite condiții atmosferice speciale.

Potrivit informațiilor, cele mai bune condiții pentru observarea fenomenului vor fi între orele 21:00 și 23:00, mai ales imediat după apusul Soarelui, când planetele se află mai sus pe cer. Un lucru important de amintit este că punctul culminant al fenomenului va avea loc pe 9 iunie.

Ce este o conjuncție planetară

Specialiștii explică faptul că o conjuncție planetară este doar un efect optic și nu înseamnă că planetele se apropie cu adevărat în spațiu atunci când fenomenul are loc.

Astronomul spun că fenomenul apare atunci când două corpuri cerești se aliniază aparent pe aceeași direcție de observare de pe Pământ, deși în realitate ele sunt separate de distanțe foarte mari.

Această apropiere este doar vizuală și nu presupune nicio interacțiune fizică între planete. Mai mult, astfel de conjuncții au loc aproximativ o dată pe an, însă nu toate sunt la fel de spectaculoase sau ușor de observat, fiindcă vizibilitatea depinde de poziția planetelor și de condițiile atmosferice.

MAI MULT MEDIAFAX

Japonia: Ursul care a provocat închiderea a 94 de școli a fost capturat după patru zile

Ursul negru asiatic a fost capturat după o operațiune care a durat o oră și patruzeci de minute, după ce animalul a fost localizat....

Recomandăm și ...

Primele declarații ale șoferului de TIR bătut de un polițist local, după accidentul provocat în Constanța

Șoferul de TIR care a acroșat mai multe mașini și un autobuz, după ce i s-a făcut rău la volan a fost externat, marți,...

Studiu: O schimbare în dietă, timp de doar o lună, a scăzut vârsta biologică la adulții trecuți de 65 de ani. Ce au mâncat

Vârsta biologică ar putea fi modificată cu ajutorul dietei, sugerează un nou studiu australian. La adulți de peste 65 de ani, o lună de...

Noi arestări în cazul medicului ucis în casa lui din Capitală. Doi complici, acuzați că au ascuns și vândut bunurile furate

Procurorii bucureşteni au reţinut şi au obţinut mandate de arestare preventivă pe numele altor două persoane în dosarul deschis după ce un medic a...

ULTIMA ORĂ