Azi, la Curtea de Apel București a avut loc Adunarea Generală. Au fost prezenți 202 din 240 de judecători în funcție care au stabilit, în unanimitate, nevoia unor demersuri urgente instituționale la nivel național și internațional pentru restabilirea echilibrului specific statului de drept.
Toți judecătorii prezenți la Adunarea Generală convocată de Secția pentru Judecători a CSM solicită încetarea campaniei de discreditare a puterii judecătorești. În comunicatul transmis, Biroul de informare al CAB subliniază următoarele concluzii stabilite la adunarea generală:
„Judecătorii denunță degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susținută de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică.
Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern și internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătorești și prin recunoașterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică.
Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea magistraților, susținând în integralitate observațiile înaintate de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect.”
Judecătorii au amânat pentru viitoarea ședință a Adunării Generale luarea unei hotărâri privind oprirea integrală a activității instanței.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Exod uriaș al magistraților către pensie. “Suntem zilnic sub ASALT, vinovatul de serviciu pentru pasivitatea celorlalte puteri în stat”
- Război total în justiție, după documentarul Recorder. Curtea de Apel București lansează acuzații dure la adresa unui judecător prezent în dezvăluirea de presă






