Michel Platini a depus plângere împotriva lui Gianni Infantino și a FIFA, cu câteva zile înainte de Cupa Mondială

Michel Platini era favorit să îi succeadă lui Sepp Blatter la conducerea FIFA. Candidatura sa a fost însă afectată de deschiderea unei anchete de etică privind o plată de două milioane de franci elvețieni primită de la Blatter în 2011, relatează Reuters și dpa.

Plângerea penală depusă la Paris îi acuză pe Infantino, pe fostul director juridic al FIFA, Marco Villiger, și pe fostul președinte al comisiei de audit, Domenico Scala, de urmărire abuzivă și trafic de influență.

Platini îi acuză că „au acționat pentru a-l exclude” din cursa pentru președinția FIFA. În plângere se arată că Infantino ar fi fost cel care a urmărit „în primul rând” acest obiectiv.

Plata de două milioane de franci elvețieni și anchetele din Elveția

Cazul pornește de la plata făcută către Platini de FIFA, autorizată în 2011 de Sepp Blatter, președintele forului mondial de la acea vreme. Platini a susținut constant că suma reprezenta bani restanți pentru activitatea sa de consilier al lui Blatter între 1998 și 2002.

În 2015, comisia de etică a FIFA l-a suspendat pe Platini pentru opt ani, sancțiune redusă ulterior la patru ani de Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Suspendarea l-a scos din cursa pentru șefia FIFA și a deschis calea pentru Infantino, care a câștigat președinția forului mondial la începutul anului 2016.

Platini și Blatter au fost vizați și de proceduri penale în Elveția în legătură cu plata respectivă. Cei doi au fost achitați de Tribunalul Penal Federal elvețian în 2022, iar achitarea a fost confirmată definitiv de instanța federală de apel în martie 2025.

După achitare, Platini, în vârstă de 70 de ani, a declarat că, în opinia sa, dosarul a fost menit să îl împiedice să devină președinte al FIFA și a adăugat că este acum prea în vârstă pentru a reveni în fotbal.

FIFA a negat anterior orice neregulă în gestionarea cazului din 2015.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Anchetă într-o comună din Argeş, unde a fost găsit trupul unei femei / Cadavrul pare a fi fost mutat după ce femeia a murit

Poliţiştii şi procurorii din Argeş fac verificări, după ce, în comuna Negraşi, a fost găsit trupul unei femei care pare a fi fost mutat...

PNL: PSD conduce din umbră Guvernul Tomac

Potrivit deputatului Alexandru Muraru, suspiciunile liberalilor privind formula propusă de Eugen Tomac s-au confirmat, iar miniștrii desemnați pentru pozițiile-cheie sunt, în realitate, opțiunile PSD. „Ceea...

Noile reguli privind transparența salarială se lasă așteptate. România a ratat termenul stabilit de UE

România a depășit termenul-limită stabilit de Uniunea Europeană pentru introducerea normelor privind transparența salarială. Directiva trebuia transpusă în legislația națională până pe 7 iunie.

ULTIMA ORĂ