Medicii de familie şi din ambulatoriu au protestat, azi. La fel şi angajaţii din spitale. Vor mai mulţi bani la salarii, în condiţiile în care bugetul alocat Sănătăţii în acest an este unul de criză. Pacienţii se tem, însă, că vor fi nevoiţi să-şi plătească tratamentele, dacă negocierile vor eşua.