Friday, September 26, 2025

Ludovic Orban și Tomac au negociat posturi cu greutate, ceea ce a generat scandal în tabăra USR-iștilor

Astfel, lista este deschisă de doi candidați din partea USR, urmați de unul din partea PMP (chiar președintele formațiunii, Eugen Tomac). În următorul pachet de trei urmează încă doi candidați USR, urmați de unul din partea Forței Dreptei (fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru).

Procentele cu care PMP și Forța Dreptei figurează în sondaje nu le ajută să treacă pragul electoral nici măcar împreună. În cele mai multe sondaje partidul fostului premier Orban este inclus la categoria “Alții”. Surse din interiorul USR ne-au spus că liderii celor două partide mici au convins conducerea USR că aportul lor de voturi ar asigura USR că va trece de pragul electoral, iar prezența lor în alianță ar garanta USR încă cel puțin două mandate.

Cedarea făcută de echipa lui Cătălin Drulă în fața acestor argumente i-a supărat pe unii dintre liderii USR, care ar fi văzut mai puține locuri eligibile pentru micii aliați și mai jos. Mare parte dintre cei supărați au apreciat că USR s-ar fi putut descurca bine în alegeri și fără cele două partide mici, care doar ridică pragul electoral cu câteva procente pe care nu le pot acoperi.

Potrivit legislației electorale, pragul unei alianțe este rezultatul adunării la cota de 5% al primului partid a unui procent de 3% pentru al doilea partid membru și a câte 1% pentru fiecare partid component începând cu al treilea. Pentru o alianță de trei partide precum USR-PMP-FD, pragul electoral este de 5+3+1=9%.

 

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Banca Naţională a Elveţiei: Tarifele SUA sunt ”o provocare majoră” pentru exportatori, în lipsa unui acord comercial

Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a avertizat joi că tarifele impuse de Statele Unite reprezintă o ”provocare majoră” pentru companiile exportatoare, cu impact asupra...

Premierul Slovaciei, Robert Fico, caută un „teren comun” cu SUA în privinţa aprovizionării cu energie din Rusia

Slovacia se aşteaptă să găsească un „teren comun” cu Statele Unite după presiunile exercitate pentru a pune capăt achiziţiilor de energie din Rusia, a...

Bulgaria va suspenda în 2026 tranzitul de gaze ruseşti pentru contractele pe termen scurt, anunţă premierul Rosen Jeliazkov

Bulgaria va suspenda în 2026 tranzitul de gaze ruseşti pentru contractele pe termen scurt, ca parte a planurilor Uniunii Europene de a întrerupe complet...

ULTIMA ORĂ