Wednesday, November 19, 2025

Ciolacu, despre coaliţia cu PNL: „Suntem condamnaţi împreună să continuăm acest proiect pentru România”

„O spun fără niciun fel de reţinere, din punctul meu de vedere suntem condamnaţi împreună să continuăm acest proiect pentru România. Şi vom vedea votul românilor în ce priveşte alianţa electorală pentru Europa, pentru lista de europarlamentare şi pe urmă ne vom strânge din nou într-o coaliţie şi cred că şi mai determinaţi decât suntem acum să creăm o perspectivă”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Acesta a adăugat că până la formarea coaliţiei nu au putut fi respectate toate promisiunile politice, pe fondul instabilităţii la guvernare.

“România şi-a asumat foarte multe lucruri şi o spun fără nicio reţinere: până să facem această coaliţie de guvernare, nu prea ne-am ţinut de cuvânt. Ne-am asumat şi în Iniţiativa celor Trei Mări, relaţia între Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică, acest tronson e parte din acest drum rutier de mare viteză pe care ni l-am asumat. De fapt, aici e şi un mixt între un drum naţional şi un drum expres. În momentul în care există colaborare, există bunăvoinţă, există determinare şi, mai ales, stabilitate politică, fiindcă să nu credeţi că se vor termina vreodată discuţiile între noi ca şi oameni politici, nu se vor termina niciodată”, a spus Ciolacu, după vizita la şantierul de infrastructură rutieră pentru drumul de legătură dintre Centura Oradea (Giraţia Calea Sîntandrei) – Autostrada A3 (Biharia).

La vizita în teren au fost prezenţi şi preşedintele Senatului, preşedintele PNL Nicolae Ciucă, şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Rusia îşi dezvăluie avionul de luptă de tip Su-57 la Dubai Airshow 2025

Rusia şi-a dezvăluit avionul de vânătoare invizibil pe radar de generaţia a cincea de tip Suhoi 57 (Su-57) al United Aircraft Corporation, la Dubai...

Un tribunal federal american anulează redecuparea electorală a Texasului care-i favorizează pe republicani

Un tribunal federal american a suspendat marţi noua hartă electorală a Texasului menită să le permită republicanilor să obţină cu cinci mandate mai mult...

AFP: Ce se ştie despre acuzaţiile de ”safari” de război al unor lunetişti străini la asediul de la Sarajevo

Anunţarea unei anchete în Italia cu privire la presupuşi ”lunetişti de weekend” care au plătit pentru a trage în civili în timpul asediului oraşului...

ULTIMA ORĂ