Friday, September 26, 2025

Grindeanu trece la amenințări. Va rezilia contractul firmei care face studiul de fezabilitate al tronsonului Bistriţa-Suceava din Autostrada Nordului

Declaraţia a fost făcută vineri, cu ocazia unei vizite de lucru în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde din decembrie anul trecut a fost deschisă circulaţiei o variantă ocolitoare, menită să preia o parte din traficul de pe Drumul Naţional 17, principala cale de legătură dintre Transilvania şi Moldova.”Avem următoarea abordare pe tot ceea ce înseamnă Autostrada Nordului, drum expres al Nordului, şi aceasta este de tipul următor – şi aş vrea să discutăm de întreg traseul: vorbim prima dată de Oar – Satu Mare, care este în licitaţie în acest moment; a doua bucată, de la Satu Mare la Baia Mare – aşa cum s-a făcut şi aici (la Beclean . n.r.), este un protocol prin care s-a descentralizat şi a mers către autorităţile locale, în speţă către consiliul judeţean; de la Baia Mare la Bistriţa, vorbim de două tronsoane – până la Dej şi de la Dej la Bistriţa, şi aici aşteptăm studiul de fezabilitate să fie finalizat undeva în septembrie. Şi acum vine partea de la Bistriţa spre Suceava, unde, din păcate, cei care fac studiul de fezabilitate nu se înscriu într-un ritm care să ne mulţumească. În aprilie, trebuiau sau trebuie să predea acest studiu de fezabilitate. Chiar îmi aduc aminte că undeva la începutul anului 2022, la Consiliul Judeţean, la Radu (Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, condus de Radu Moldovan – n..r) ,au venit şi ne-au explicat cât de viteji sunt şi cât de repede pot să facă acest studiu de fezabilitate. Să ştiţi că nu am niciun fel de tresărire, dacă nu se înscriu, dincolo de penalităţi, să intrăm într-o zonă în care putem să reziliem acest contract”, a spus Grindeanu.Ministrul Transporturilor a adăugat că firmele care nu respectă termenii contractuali riscă să intre pe o listă neagră şi să nu mai fie acceptate la licitaţii organizate cu bani publici.Ministrul Sorin Grindeanu a vizitat, alături de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi prim-ministrul Marcel Ciolacu, varianta ocolitoare a oraşului Beclean, finalizată anul trecut printr-un proiect cu fonduri europene, care măsoară 1,2 kilometri, din care aproape jumătate reprezintă un pod peste râul Someşul Mare.

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

CJUE, sesizată pentru aplicarea retroactivă a noii legi a cetățeniei pentru cetățenii din R. Moldova

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a fost sesizată în legătură cu aplicarea retroactivă a noii legi a cetățeniei române, care a extins...

Spotlight – International Light Art Festival va avea loc la Bucureşti între 10 şi 12 octombrie. Peste 20 de instalaţii artistice din România şi din Europa. „Simbioză/ Symbiosis” –...

Peste 20 de instalaţii şi proiecţii spectaculoase se vor vedea pe traseul Spotlight de anul acesta, între 10 şi 12 octombrie, care se extinde...

Roxana Mînzatu, vice-președinte CE: E o opțiune de prim rang să te duci să devii un bun meseriaș, poate, după aia, să continui studiile

Problema locurilor de muncă în Uniunea Europeană nu ține de numărul acestora, ci de calitatea lor. Cetățenii își doresc salarii decente, condiții sigure și...

ULTIMA ORĂ