Wednesday, November 19, 2025

Nicolae Ciucă, pe șantierul A7: "Lucrurile durabile se fac în echipă". Liderul PNL a verificat stadiul lucrărilor, alături de Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu

“Suntem în echipă şi acest lucru subliniază că lucrurile durabile se fac doar în echipă. Ne aflăm pe Autostrada A7, autostradă care reprezintă un vis al cetăţenilor din zona de est a ţării, pentru zona Moldovei. Este un obiectiv care se realizează cu bani europeni şi aici vedem cât de importantă este apartenenţa noastră la UE”, a declarat Nicolae Ciucă,  în cadrul vizitei la şantierul de infrastructură rutieră pentru Lotul 2 Domneşti Târg – Răcăciuni din Autostrada A7, în zona localităţii Adjud.

El a arătat că aceste obiective strategice pentru România se realizează beneficiind de fondurile europene.

”A7 trece prin patru judeţe, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Iaşi şi stiu din discuţiile cu domnul ministru că au deja pe masa de lucru proiectele care fac să se prelungească şi spre Suceava. În felul acesta, de la Paşcani, autostrada va urca şi către Suceava, până la Siret”, a mai declarat Ciucă.

Preşedintele PNL a arătat că această autostradă reprezintă ”cel mai important obiectiv de infrastructură al ţării în momentul de faţă” şi va asigura, pe lângp fkuidizarea traficului şi o nouă perspectivă privind activităţile mediului de afaceri, investiţii noi, servicii conexe.

”Beneficiile pe care un astfel de obiectiv le aduce sunt absolut evidente Din perspectiva mea, faptul că suntem împreună este o recunoaştere a ceea ce am spus şi vom continua să spunem, că o coaliţie consolidată va aduce şi a adus o stabilitate, care ne-a permis să avem rezultate şi să ne îndeplinim obiectivele din programul de guvernare.

”Ceea ce este important pentru oamenii obişnuiţi este să vadă fapte”, a completat liberalul. 

”Suntem pe un drum bun pentru Moldova, pentru România şi atunci când suntem pe drumul cel bun nu ne rămâne altceva decât să mergem înainte”, a amai spus Ciucă.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Fostul director al Filarmonicii Arad a bătut un bărbat pentru că mergea lent pe stradă. Victima are piciorul rupt

Fostul director al Filarmonicii din Arad, Alin Văcean, se află în arest preventiv alături de fratele său după ce ar fi bătut un cuplu...

Poliția și DIICOT fac sute de percheziții în cadrul Operațiunii Ziua Z VIDEO

Poliția și DIICOT fac 216 percheziții în întreaga țară, în cadrul Operațiunii Ziua Z, fiind vizate grupări de criminalitate organizată.

Primul transport de gaz natural lichefiat american care va încălzi Ucraina a ajuns în Lituania pe ruta baltică. „Se scrie istorie”

Prima livrare de GNL american prin ruta baltică oferă un contrapondere vitală împotriva războiului energetic al Moscovei din timpul iernii. Experții numesc livrarea o...

ULTIMA ORĂ