Wednesday, November 19, 2025

VIDEO Conferința Profit.ro IMM – Președintele CNIPMMR: Concurența începe încet-încet să sufoce. Problema este agravată de reguli precum e-Factură, e-Transport, e -Sigiliu, care afectează cel mai mult antreprenorii cinstiți

Concurența neloială a economiei din zona gri sau chiar neagră are un impact major asupra antreprenorilor corecți, iar statul de foarte mult timp, deși susține că ia măsuri pentru reducerea acestui fenomen, nu a reușit să îl combată eficient, a declarat Florin Jianu, Președinte, Consiliul Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) la conferința “Profit.ro IMM – Anul marilor presiuni pentru micii antreprenori. Unde mai pot găsi soluții de creștere Ediția a IV-a”. Potrivit acestuia, noile sisteme de rapotare, precum e-Factură, e-Transport, e -Sigiliu, au avut în principal impact asupra antreprenorilor cinstiți, în timp ce firmele care nu raportau anumite date înainte, nu o fac nici acum.

MAI MULT PROFIT

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Pe Profit Insider: Schimbare la aeroporturile Otopeni și Băneasa

Schimbare la aeroporturile Otopeni și Băneasa. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații...

Microsoft lansează Agent 365, un instrument pentru controlul şi monitorizarea agenţilor AI din companii

Microsoft a prezentat marţi Agent 365, un nou software dedicat companiilor care folosesc agenţi de inteligenţă artificială, menit să le ofere control, vizibilitate şi...

Exxon Mobil s-a alăturat rivalului Chevron în analizarea unor posibile achiziţii din activele internaţionale ale Lukoil

Exxon Mobil s-a alăturat rivalului Chevron în analizarea unor posibile achiziţii din activele internaţionale ale companiei ruse Lukoil, aflată sub sancţiuni, potrivit unor surse...

ULTIMA ORĂ