Monday, February 2, 2026

Record negativ: O tonă de deșeuri adunate de pe malul râului Bistrița. Un televizor, o maşină de spălat şi chiar un frigider, ridicate de volutari

Potrivit directorului Direcţiei de Management Integrat a Deşeurilor şi Protecţia Animalelor Gorj, Luis Popa, au fost strânşi peste 200 de saci de deşeuri, care sunt ridicaţi de operatorul de salubrizare.Printre resturile aruncate pe malul râului Bistriţa în zona în care a fost făcută igienizarea au fost găsite şi electrocasnice, cum ar fi un televizor, o maşină de spălat şi chiar un frigider.

Miliardarul britanic Richard Branson și-a prezentat evaluarea şcolară din care rezultă că era „prostul clasei”“În fiecare an, între 14 martie – Ziua Mondială a Râurilor şi 22 martie – Ziua Mondială a APEI este sărbătorită Săptămâna Apelor. Anul acesta am marcat ziua ‘Cu Apele Curate’ pe 31 martie, împreună cu Asociaţia ‘Team for Next Generation’, Liceul Teologic din Târgu Jiu şi câţiva localnici, pe malurile râului Bistriţa, zona Frânceşti – Gureni, comuna Peştişani, la o acţiune de igienizare. Acţiunea face parte din Programul ‘Cu Apele Curate’, lansat în 2019 (…), ca un apel la implicare în combaterea şi prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat membrilor comunităţilor şi autorităţilor publice din localităţile riverane”, a precizat, luni, Luis Popa, citat de Agerpres.La acţiune au participat 56 de persoane.”Mulţumim tuturor celor 56 de participanţi, adulţi şi tineri, veniţi cu voie bună pentru a da o mână de ajutor. Recunoaştem că ne-ar plăcea să nu mai fie nevoie de astfel de activităţi de igienizare şi ne-am dori să mergem în natură să ne bucurăm de ce ne înconjoară, dar având în vedere imaginile din unele poze, şi nu le-am ales chiar pe cele mai dureroase, se pare că încă mai avem de lucru şi la acest capitol numit ‘Dovadă de Civilizaţie'”, a spus preşedinte Asociaţiei “Tem for Next Generation”, Irina Sîrbu.

Înregistrările care arată „păpușarii” din culise. BlackRock: “Noi conducem America, nu Biden. Ne dorim ca războiul din Ucraina să nu se termine niciodată”

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Georgescu cere desecretizarea documentelor legate de anularea alegerilor: Nu cedez

Declarațiile au fost făcute luni dimineață. „Eu spun că oamenii fericiți nu-și pierd timpul rănindu-i pe alții, răul vine de la cei nefericiți, frustrați, mediocri, ...

Ce este OPLAN DEU al Germaniei și de ce este staționată permanent o brigadă Bundeswehr în Lituania

Generalul Gerald Funke, comandantul noului Comandament de Sprijin al Bundeswehr, a precizat că armata germană ia în calcul inclusiv ipoteza unui atac de amploare...

Apa potabilă gratuită pe aeroporturile din București. Vor fi instalate stații speciale în toate terminalele

Apa furnizată la robinet în Aeroportul "Henri Coandă" este potabilă începând de luni şi poate fi folosită de către pasageri, a anunţat Compania Naţională...

ULTIMA ORĂ