Wednesday, January 21, 2026

VIDEO Grevă generală la Poşta Română. Sindicaliștii acuză presiuni ale companiei asupra protestatarilor / Care sunt revendicările angajaților Poștei

Angajați ai Poștei au declanșat greva generală, luni, în București și în mai multe județe, sindicatul acestora susținând că din luna iulie 18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi vor avea salariul minim pe economie și cerând creşterea cu 400 lei net a salariilor şi a sporului de loialitate. Sindicatul Lucrătorilor Poştali, care a declanşat greva generală, acuză compania că face presiuni asupra salariaților, trimiţând angajaţi de la Bucureşti la hub-ul logistic de la Cluj pentru a-i înlocui pe cei care au oprit lucrul.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Avantajele de a nu posta pe social media. De ce oamenii fericiți nu caută validare online

Specialiștii în psihologie susțin că avantajele de a nu posta pe social media includ dezvoltarea unui puternic simț al validării interne. Atunci când oamenii nu...

Reuters: SUA vor reduce circa 200 de posturi din NATO

Statele Unite intenţionează să reducă numărul personalului staţionat în mai multe centre de comandă cheie ale NATO, o măsură ce ar putea intensifica îngrijorările...

G4Media. Dominic Fritz: „Bugetul pe 2026 va tăia risipa și va deschide companiile de stat către privat”

Dominic Fritz, președintele USR, a explicat într-un interviu exclusiv pentru G4Media principalele obiective ale partidului în cadrul acestor negocieri. „Acest buget va fi în continuare...

ULTIMA ORĂ