Wednesday, January 21, 2026

Ambarcaţiunea răsturnată la est de Tuzla, detonată în Poligonul Midia

„În această seară, în jurul orei 18.30, în Dispecerat (…) au fost rimite 3 apeluri prin care cetăţenii anunţau faptul că ar fi auzit bubuituri puternice în zona Constanţa-Mamaia Nord-Vadu. Fiecare apel primit este tratat cu responsabilitate şi celeritate de colegi, astfel că au luat legătura cu autorităţile responsabile şi au aflat faptul că este vorba despre o detonare controlată care a avut loc în Poligonul Midia”, au transmis, vineri seară, oficialii ISU Constanţa.

Ziarele locale scriu că în timpul detonării controlate din Poligonul Midia a fost distrusă ambarcaţiunea răsturnată la est de Tuzla.

Alertă la Marea Neagră. Mobilizare de amploare după descoperirea unei ambarcațiuni suspecte, în derivă – FOTO

MApN a transmis, vineri, că nava de căutare-salvare Artemis a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a transportat, joi seară, în zona de siguranţă a poligonului de trageri antiaeriene Capu Midia, o ambarcaţiune recuperată din apele teritoriale româneşti.

”Vineri, 5 aprilie, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a pus în aplicare procedurile operaţionale specifice de cercetare a ambarcaţiunii. Miercuri, 3 aprilie 2024, nava de căutare-salvare Artemis a executat o misiune specifică pentru o ambarcaţiune răsturnată la aproximativ 20 Mm est Tuzla, care s-a dovedit a fi un posibil vehicul marin fără pilot”, a arătat MApN.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

G4Media. Dominic Fritz despre impozite: „Nu primesc flori, dar sunt decizii necesare pentru comunitate”

Fritz a clarificat în interviu că impactul real asupra cetățenilor a fost mai mare decât sugerează procentul inițial de 79%, din cauza eliminării unor...

Premierul Mark Carney avertizează că vechea ordine mondială „nu se va mai întoarce”. Cum se poziţionează Canada în privinţa Groenlandei, ştiind că ar putea fi următoarea ţară vizată de...

Imaginea poate că este falsă, dar cu fiecare zi care trece, Canada începe să accepte faptul că ameninţarea poate fi reală. Marţi, canadienii s-au...

Dominic Fritz despre Consiliul pentru Pace al lui Trump: „Nu poate exista un cec în alb”

Întrebat dacă șeful statului român ar trebui să accepte o astfel de invitație, președintele USR, Dominic Fritz, a vorbit despre o decizie extrem de...

ULTIMA ORĂ