Wednesday, November 19, 2025

Nu poți justifica banii pe care îi ai? Atunci ai o problemă cu Fiscul! Măsuri draconice pregătite de stat

Cosmin Dumitrașcu, expert contabil, a explicat la un post TV cine sunt acești români și în ce condiții vor fi nevoiți să plătească acest impozit uriaș.

”Este o modificare fiscală care intervine începând cu 1 iulie 2024. Ce se întâmplă în situația în care, de exemplu, avem venituri nejustificate pe persoană fizică? Sunt acele venituri, de exemplu, platforme online sau pe care le-am intermediat de-a lungul timpului prin bancă. Situație în care sunt cerute justificări de către cei de la Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Impozitarea este de 16% în acest moment

Până la 1 iulie, dacă nu avem justificare pe acele venituri, impozitarea este în procent de 16% pe orice venit găsit nejustificat în conturile personale. Dar dacă până la 1 iulie nu se definitivează acel control, 70% este impozitarea.

Partea urâtă este în felul următor. Sunt acele persoane care fac comerț, care fac evaziune fiscală, că până la urmă asta se urmărește. Și cu banii pe care îi încasează la negru vin și creditează societățile comerciale. Nu de creditări la PFA este vorba, pentru că nu avem de-a face cu așa ceva.

În schimb, la societăți comerciale, când vii și creditezi cu sume de bani, sumele de bani apar în bilanțul contabil. Iar la final de an, cu cât valoarea creditării este reflectată în bilanțul contabil cu anumite sume din ce în ce mai mari, apare ca și semnal de alarmă pentru cei de la ANAF.

Și iată că din această cauză se ajunge la supraimpozitarea veniturilor care nu pot fi justificate. Practic, sunt venituri nedeclarate pe care, în momentul de față, le impozităm cu 16%. Dar de la 1 iulie, impozitarea acestora va fi 70%”, a explicat Cosmin Dumitrașcu.

Autoritățile cer justificări

El precizează că atât timp cât nu poți justifica banii pe care îi ai sau care îți intră în conturi cu anumite extrase din platformele de criptomonede, de exemplu, de salarii, dacă ai justificare, nu este nicio problemă.

„Cu dividendele retrase din firmă, dacă ai justificare, la fel, nu este nicio problemă. Cu dobânzile pe care le încasezi de la anumite instituții bancare, aceeași situație. Cu acele titluri de stat, nu este nicio problemă.

Dar în situația în care tu ești verificat, că poți să fii verificat și să justifici, dar dacă ești verificat și tu nu ai niciun document justificativ prin care să atești faptul că tu ai încasat anumite surse de bani în conturi, atunci trebuie să plătești acest 70%. De la 1 iulie, evident”, a mai spus expertul contabil.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

AFP: Ce se ştie despre acuzaţiile de ”safari” de război al unor lunetişti străini la asediul de la Sarajevo

Anunţarea unei anchete în Italia cu privire la presupuşi ”lunetişti de weekend” care au plătit pentru a trage în civili în timpul asediului oraşului...

ULTIMA ORĂ Schimbare la Declarația Unică. ANAF a pregătit documentul. Formularul 212 va fi precompletat cu informații extrase din bazele de date ANAF, alte declarații fiscale, evidența contractelor de...

ANAF a pregătit Declarația Unică (formularul 212) precompletată, care va fi utilizată din 2026 pentru declararea veniturilor aferente anului 2025, cu termen de depunere...

EXCLUSIV Noi concedieri voluntare la Dacia. Sindicatele au început negocierile pentru contractul colectiv de muncă. Ținta principală – o nouă creștere a salariului

Ca în fiecare an, sindicatele din Automobile Dacia și patronatul intră în procesul de negociere a unui nou contract colectiv de muncă, încercând să...

ULTIMA ORĂ