Wednesday, November 19, 2025

Bărbat ucis de VIPERELE pe care le creștea în apartament. Caz șocant la Turnu Severin, cum a fost găsită victima?

Cele 7 reptile, din care 3 vipere și un piton, erau ținute ilegal în locuință de un bărbat de 36 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, găsit mort în data de 1 mai. Șerpii au fost ridicați de agenții Poliției Animalelor, care au intrat în casă cu un biolog, cu jandarmi, cu reprezentanții DSVSA și ai Gărzii de Mediu.

„La identificarea preliminară s-a stabilit că în imobil se aflau 7 reptile, respectiv 3 vipere aparținând familiei Vipera Ammodytes, 3 șerpi aparținând familiilor Colubridae și Anguidae și un exemplar exotic de piton Constrictor, care se aflau în spații special amenajate ce au fost sigilate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor”, a anunțat IPJ Mehedinți.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Rusia îşi dezvăluie avionul de luptă de tip Su-57 la Dubai Airshow 2025

Rusia şi-a dezvăluit avionul de vânătoare invizibil pe radar de generaţia a cincea de tip Suhoi 57 (Su-57) al United Aircraft Corporation, la Dubai...

Un tribunal federal american anulează redecuparea electorală a Texasului care-i favorizează pe republicani

Un tribunal federal american a suspendat marţi noua hartă electorală a Texasului menită să le permită republicanilor să obţină cu cinci mandate mai mult...

AFP: Ce se ştie despre acuzaţiile de ”safari” de război al unor lunetişti străini la asediul de la Sarajevo

Anunţarea unei anchete în Italia cu privire la presupuşi ”lunetişti de weekend” care au plătit pentru a trage în civili în timpul asediului oraşului...

ULTIMA ORĂ